O familie de 15 membri din comuna ieșeană Stolniceni – Prăjescu, care trăiește la limita subzistenței, cere ajutor în vederea construirii unei locuințe decente și sigure.
Vintilă Gheorghe, în vârstă de 47 de ani, locuiește împreună cu soția, cei 9 copii, un ginere și 3 nepoți, într-o casă improvizată de pe un deal din Stolniceni – Prăjescu. Condițiile de trai sunt mizere, acoperișul este spart iar ploaia aduce un real calvar celor 15 membri ai familiei, arată NewsPascani.com.
Singurul venit provine de la capul familiei, care muncește în Botoșani, câte o săptămână, două, după care se întoarce acasă. Omul spune că are 4 copii care merg la școală „când se poate”.
Acesta a declarat că sunt câțiva localnici care îl ajută periodic cu provizii și lucruri pentru copii, dar el are nevoie de o casă. În același timp, în curte se poate observa baza unei noi locuințe construite de către Primărie, lucrare pe care, însă, bărbatul nu a continuat-o.
„Suntem amărâți. Eu m-am îmbolnăvit, casa mi-a luat foc când eram la muncă la Botoșani, iar copiii erau în casă cu soția. Nu m-a ajutat nimeni de la Primărie, doar când mi-au făcut temelia la casă. Nu a mai venit nimeni de atunci, nici măcar să facă anchetă socială”, a declarat bărbatul.
Cei care doresc să îi ajute pot suna la nr. de telefon-0757.708.492, Gheorghe Vintilă.
(Sursa: newspascani.com)