Şeful OPC Constanţa prins în flagrant când dădea 15.000 euro mită. Mihai Perifan a fost reţinut de procurorii DNA

0
83

Şeful OPC Constanţa a căzut în plasa procurorilor anti-corupţie. Mihai Perifan a fost reţinut pentru 24 ore după ce a fost prins în flagrant când dădea mită unui poliţist pentru a schimba cursul unui dosar penal. Alături de el a ai fost reţinut şi un inspector ANAF.

Iată comunicatul DNA Constanţa referitor la această speţă. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 20.03.2015, a inculpaţilor:

PERIFAN MIHAI, şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, FUDULEA DAMU, inspector în cadrul ANAF – Direcţia Generală Antifraudă, detaşat ca specialist antifraudă fiscală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, cu privire la săvârşirea infracţiunii de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

În ordonanţele de reţinere se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 19 martie 2015, inculpatul Perifan Mihai, pe baza informaţiilor primite de la celălalt inculpat, a promis unui ofiţer de poliţie suma de 15.000 euro, pentru ca un subordonat de-al acestuia să conducă cercetările dintr-o cauză penală pe care o instrumenta, de o asemenea manieră încât să se ajungă la o soluţie favorabilă pentru o rudă a sa şi societăţile apropiate acesteia, dându-i în aceeaşi zi suma de 14.000 euro. La data de 20 martie 2015, în acelaşi scop, inculpatul Perifan Mihai a remis aceleiaşi persoane suma de 1.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

 În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.

 Inculpaţilor Fudulea Damu şi Perifan Mihai li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentaţi la data de 21 martie 2015, Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

 

 

 

 

 

Sursa: adevarul

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments