Serviciile secrete ruseşti anunţa că doi suspecţi au fost arestaţi în cazul asasinării lui Boris Nemtov.
Şeful Serviciilor de Securitate Federale (FSB) Aleksandr Bortnikov a dezvăluit în presa din Rusia că numele celor arestaţi în ancheta sunt Anzor Kubashev şi Zaur Dadayev.
În această săptămână poliţiştii însărcinaţi să ancheteze asasinarea opozantului rus Boris Nemţov au reuşit să obţină forografii cu presupuşii asasini, a anunţat joi postul rus de televiziune REN TV, citând o sursă din cadrul poliţiei.
Potrivit sursei citate de post, anchetatorii au reuşit să obţină imagini video în care apar două persoane, la bordul unui automobil marca ZÂZ Chance, în timp ce fugea de la locul crimei, scrie portalul Sputnik.
„Judecând după imagini, putem deja să afirmăm că aceste persoane sunt originare din sudul Rusiei”, a declarat sursa citată.
Boris Nemţov, în vârstă de 55 de ani, a fost împuşcat mortal vineri noaptea în centrul Moscovei, în apropiere de Kremlin, un „asasinat care are toate elementele uni provocări”, în opinia preşedintelui rus Vladimir Putin.
Nemtov a fost prim-vicepremier al fostului preşedinte Boris Elţân la sfârşitul anilor ’90, timp de un an şi jumătate. După venirea la purere a lui Putin, în 2000, el a intrat în opoziţie.
Sursa: stirileprotv