Și David Cameron refuză invitația la parada lui Putin

0
67

Premierul britanic, David Cameron, a anunțat joi că nu va onora invitația președintelui rus, Vladimir Putin, de a participa la parada organizată la Moscova cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la victoria contra regimului nazist german în al II-lea Război Mondial.

 

Cameron se alătură astfel altor lideri occidentali, printre care Barack Obama și Angela Merkel, care au refuzat să participe în luna mai la grandioasa paradă pe care o pregătește Vladimir Putin.

„Angela Merkel voia să comemoreze evenimentul în mod adecvat şi cu demnitate”, a explicat miercuri Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al cancelarului german, refuzul acesteia.

 

Până acum, cei mai cunoscuți lideri care au acceptat invitația lui Putin sunt dictatorul nord-coreean Kim Jong-un și președintele chinez Xi Jinping. Kim Jong-un, de altfel, se va afla la prima sa vizită oficială în afara țării din 2011, când a preluat puterea.

Tot joi, liderul Republicii separatiste Abhazia, Raul Hadjimba, a anunțat că va participa la ceremonii, declarând că este „o onoare” pentru el să fie invitat la parada din luna mai.

 

 

 

 

(Sursa: independent.md)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments