Simona Halep este în semifinale la Indian Wells. Românca a trecut cu 2 -1 la seturi de numărul 13 WTA, Carla Suarez Navarro.
Simona Halep îşi continuă cursa pentru titlu la Indian Wells. În sferturi, românca a avut parte de un prim set extrem de disputat în faţa Carlei Suarez Navarro. Jucătoarea din Spania a început în forţă şi a condus cu 4-0, după ce a reuşit două break-uri. Halep a reuşit să egaleze la 4, dar, pe final de set, adversara ei a forţat din nou şi s-a impus cu 7 la 5.
În următoarele două acte, numărul 3 mondial a defilat. Halep a făcut trei break-uri în setul doi, pe care l-a câştigat cu 6 la 1. În decisiv, românca a menţinut ritmul. Serviciul i-a funcţionat bine. L-a pierdut o dată în startul setului, dar a reuşit alte trei break-uri şi s-a impus din nou cu 6 la 1.
Partida a durat o oră şi 55 de minute, iar Simona Halep s-a calificat în semifinalele de la Indian Wells pentru al doilea an la rând.
(Sursa: digi24.ro)