Companiile ieșene au făcut exporturi de peste 672 milioane euro în primele 11 luni ale anului trecut. În acest sens, principala țară cu care Iașul are legături de comerț este Coreea de Sud, unul dintre principalele state în care exportă producătorul de piese auto Delphi, arată cityzen.ro.
Exporturile în Coreea reprezintă peste 21% din total, cota fiind asemănătoare cu cele înregistrate în 2013 sau 2012. Potrivit Direcției Județene de Statistică Iași, exporturile ajung în această țară la 144,3 milioane euro, iar importurile la doar 1,1 milioane euro.
Principalul partener de comerț al Iașului (cumulat export – import) este, însă, Franța, cu aproape 155 milioane euro (85 la export, 70 la import). Urmează Coreea de Sud, Germania cu 138 milioane euro (52 la export, 86 la import) și Italia cu 102 milioane euro (25 la export, 77 la import).
În 2014, excedentul comercial în județul Iași a ajuns la aproape 100 milioane de euro.
„Exporturile FOB realizate în judeţul Iaşi în perioada 1.01-30.11.2014 au fost de 672841 mii euro, cu 6,0% mai mari decât în aceeaşi perioadă din anul 2013 (+38249 mii euro), iar importurile CIF au însumat 574289 mii euro, cu 7,2% (+38776 mii euro) mai mari comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2013. În perioada 1.01-30.11.2014 a fost înregistrat un excedent comercial de 98552 mii euro (+99079 mii euro în perioada 1.01-30.11.2013).Valoarea exporturilor şi importurilor către şi din ţări ale Uniunii Europene au însumat, în perioada 1.01-30.11.2014, 423827,8 mii euro (62,99% din total), respectiv 410108,3 mii euro (71,41% din total)”, se arată în comunicatul DJS Iași.
Potrivt DJS, pe grupe de produse, în perioada 1.01-30.11.2014, ponderi mai importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de: maşini, aparate şi echipamente (60,6% la export şi 39,5% la import), metale comune şi articole din acestea (10,6% la export şi 16,5% la import), produse ale industriei uşoare (12,3% la export şi 11,8% la import) şi produse ale industriei chimice (4,8% la export şi 12,2% la import).
Principalii cinci exportatori ai Iașului (conform Camerei de Comerț și Industrii Iași în baza informațiilor din 2013) 1.DELPHI DIESEL SYSTEMS ROMANIA SRL 2. IG WATTEEUW ROMANIA SRL 3.TE-ROX PROD SRL 4.ANTIBIOTICE SA 5.EUROTEX COMPANY SRL
(Sursa: cityzen.ro)