Fostul lider liberal Relu Fenechiu dezvăluie într-un interviu că a fost dezavantajat în perioada de detenţie de la Iaşi, fiind nevoit, printre altele, să-şi vopsească baia de unul singur sau să stea în cameră cu homosexuali. Ex-ministrul spune că se va întoarce în politică după ce va demonstra că a fost condamnat pe nedrept în dosarul „Transformatorul”.
Într-un interviu acordat unui portal de ştiri din Iaşi, Relu Fenechiu neagă că ar fi fost avantajat în timpul încarcerării în Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi. Presa locală din Iaşi a speculat că fostul lider liberal ar fi fost avantajat datorită relaţiei pe care ar avea-o cu directorului închisorii ieşene, Marius Vulpe, el fiind încadrat la categoria deţinuţilor cu risc de vulnerabilitate.
„Am fost cazat într-o cameră din penitenciar, într-un corp în care au fost cazaţi deţinuţii de la maximă siguranţă, din arest preventiv şi regim închis. Camera era exact la fel ca celelalte 90 din acel corp. Am dormit în aceleaşi paturi ruginite, provenite din dezafectări ale unităţilor militare, am avut aceleaşi geamuri care nu se închid şi acelaşi fel de baie infectă, cu WC turcesc şi chiuvetă ruginită”, a precizat Fenechiu, pentru site-ul NewsPro.
Fostul lider liberal a povestit cum şi-a vopsit de unul singur baia şi camera şi a mai menţionat că, în timpul încarcerării de la Iaşi, împreună cu colegii, au menţinut celula curată de unii singuri, nu cu ajutorul administraţiei Penitenciarului.
„După vreo şase luni, mi s-au dat o găleată de var şi un litru de vopsea. Am vopsit eu baia şi am văruit jumătate din cameră (pentru nu mi-a ajuns varul). În cameră şi în baie era curat pentru că spălăm zilnic, dar asta nu se datora administraţiei penitenciarului. În mai bine de un an nu am beneficiat de nicio învoire (deşi legea permitea până la 15 zile), mi-au fost respinse cereri de a-mi vedea copilul fără dispozitiv de siguranţă între noi sau de a repara televizoare pentru a-mi reduce pedeapsa. Între cei cu care am stat în cameră au fost homosexuali şi deţinuţi condamnaţi pentru sex cu minori. Fiind, însă, şi ei încadraţi în categoria deţinuţilor vulnerabili, nu a avut nimeni vreo reţinere în a ne caza în aceeaşi cameră”, a mai spus Fenechiu pentru sursa citată.
Fostul ministru al Transporturilor a fost transferat, la finele săptămânii trecute, alături de fratele său, la Penitenciarul Vaslui, urmare a schimbării regimului de executare.
(Sursa: adevarul.ro)