UE a ajuns la un acord: Sancțiunile împotriva Rusiei vor fi prelungite

0
61

Uniunea Europeană a ajuns joi la un acord de principiu pentru prelungirea sancţiunilor economice împotriva Rusiei până la sfârşitul anului, „legându-le de punerea în aplicare completă” a acordurilor de pace de la Minsk asupra Ucrainei, relatează AFP.

 

Şefii de stat sau de guvern ai celor 28 de ţări „au convenit asupra faptului că durata sancţiunilor va fi clar legată de punerea în aplicare completă” a acordurilor de la Minsk, care au permis o fragilă încetare a focului pe teren, „fără să se uite că acest lucru este prevăzut până la sfârşitul anului 2015”, a declarat într-o conferinţă de presă preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

 

Acest pachet de sancţiuni a fost adoptat în iulie 2014 după doborârea în zbor deasupra Ucrainei de est a unui avion Boeing al Malaysia Airlines. Măsurile, care au lovit puternic economia Rusiei, ajung la scadenţă după un an, în această vară.

În interiorul UE, adepţii liniei dure pledează pentru o prelungire încă de acum pentru a menţine presiunea asupra preşedintelui rus Vladimir Putin. Dar o majoritate doreşte mai mult timp pentru a lua decizia oficială.

 

„Intenţia noastră comună este foarte clară, trebuie să ne menţinem sancţiunile până la punerea în aplicare completă (a acordurilor) de la Minsk”, a insistat Tusk, citându-i pe cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande, sub medierea cărora au fost încheiate în februarie acordurile Minsk.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments