Unde se ducea mita luată de soții șpăgari de la UMF: într-o pensiune de patru stele de la Voroneț

0
94

Soţii Carmen şi Gheorghe Dorobăţ, arestaţi pentru infracţiuni de corupţie la UMF Iaşi, conduc o firmă care administrează una dintre cele mai luxoase pensiuni din nordul Moldovei. Firma are ca obiect de activitate „Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare” şi administrează Pensiunea „Carmen Silvae” de la Voroneţ, clasificată ca având patru stele, arată „Ziarul de Iași”.

 

Societatea are sediul social chiar într-unul dintre apartamentele percheziţionate de procurorii DNA, anterior arestării lor. Societatea Carvic-Mercato SRL a fost înfiinţată, potrivit datelor de la Registrul Comerţului, în anul 2007 însă nu a apărut declaraţiile de interese ale directoarei Carmen Dorobăţ, deşi legea o obliga să îşi declare participările la orice societate comercială, indiferent dacă îi aduc sau nu venit. Mai mult, conform Registrului Comerţului, aceasta apare în firmă nu numai ca asociat, ci şi în calitate de administrator, începând cu anul 2007.

 

Pensiunea Carmen Silvae a fost clasificată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului ca având patru stele în perioada în care la cârma acestui minister se afla Elena Udrea. Se întâmpla pe 3 februarie 2012, în urmă cu fix 3 ani, atunci când certificatul de clasificare era întocmit de ministerul de resort la solicitarea firmei deţinute de soţii Dorobăţ. SC Carvic-Mercato SRL figurează la Registrul Comerţului ca având sediul social pe strada Cloşca, stradă paralelă cu bulevardul Ştefan cel Mare.

 

Potrivit aceleiaşi surse, asociaţi la această firmă sunt Carmen şi Victor Dorobăţ, cel din urmă fiind fiul celor doi soţi arestaţi, un tânăr de 25 de ani, student la UMF Iaşi. În ceea ce priveşte administratorii, potrivit Registrului Comerţului, aceştia sunt soţii Carmen şi Gheorghe Dorobăţ.

 

Citește și Decizie finală. Familia de profesori șpăgari de la UMF Iași rămâne în spatele gratiilor

 

De altfel, pe site-urile de turism, numele lui Gheorghe Dorobăţ apare în dreptul secţiunii pensiunii Carmen Silvae. Tot numele lui Gheorghe Dorobăţ apare şi la cumpărătorul domeniului de internet ce găzduieşte pagina web aferentă pensiunii din Voroneţ.

 

Carmen şi Gheorghe Dorobăţ se află în arest preventiv de mai bine de o lună, fiind încarceraţi la scurt timp după acţiunea DNA Iaşi derulată la UMF Iaşi. Cei doi soţi sunt acuzaţi de complicitate la luare de mită, respectiv luare de mită.

 

Citește mai mult AICI

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments