Un copil de 11 ani din Vaslui a căzut din picioare pe stradă de foame, după ce ambii părinţi l-a abandonat pe el şi pe fratele lui cu doi ani mai mare.
Cei doi copii din comuna Gârceni rămăseseră singuri de două săptămâni, după ce tatăl lor a plecat să îşi caute de lucru în judeţ, iar mama lor i-a părăsit acum patru ani.
În urmă cu trei zile, copiii au rămas fără mâncare. Unui vecin i s-a făcut milă de ei şi le-a mai dat câte ceva. În ultimele 24 de ore însă, mezinul a mancat doar un măr. Suferind de foame, a căzut pur şi simplu din picioare pe stradă şi a fost găsit de vecini.
Chemaţi de urgenţă, medicii au descoperit că băieţelul mai are un frate cu doi ani mai mare. Şi el era în pragul leşinului din cauza foamei. La spital, medicii au descoperit că amândoi copiii erau afectaţi de o viroză mai veche şi netratată.
„Acesti copii au făcut o viroză respiratorie. Au dus boala pe picioare. Au ajuns la spital cel mare cu o bronhopneumonie, cu sindrom de deshidratare, au fost spitalizaţi amândoi”, a declarat un medic.
În afară de îngrijirile medicale, cei doi fraţi vor avea nevoie şi de consiliere psihologică.
Atât mama cât şi tatăl copiilor ar putea fi decăzuţi din drepturile părinteşti.
„Îi vom lua si ii vom duce la un asistent maternal pe care îl avem deja pregătit”, a declarat un reprezentant al Direcţiei pentru Protecţia Copilului.
Mama copiilor i-a părăsit acum 4 ani, când a plecat să lucreze în străinătate.
Sursa: rtv