VIDEO. Goodyear a prezentat anvelopa ce produce energie electrică

0
57

Producătorul Goodyear a prezentat o anvelopă interesantă anul acesta la Geneva, care are capacitatea de transforma deformarea care rezultă în timpul rulării în energie electrică.

 

Numită simplu ”BH03” (după codul inițial de dezvoltare), aceasta și-ar putea găsi un loc în viitorul industriei auto, pe fondul creșterii interesului pentru vehiculele electrice.

 

 

Anvelopa generează energie electrică, pe care o poate furniza bateriilor în cazul automobilelor electrice, sau altor tehnologii consumatoare de electricitate la bordul vehiculelor.

Acest proces se realizează prin intermediul acțiunii a două tipuri de materiale: cel termoelectric, care transformă căldura generată în interiorul anvelopei și cel piezoelectric, responsabil cu transformarea presiunii în energie electrică datorită deformării structurii.

 

Aceste materiale formează o rețea de tip 3D care constituie structura din interior a anvelopei, care are și potențialul de a suporta greutatea unei mașini dacă anvelopa este înțepată – o abordare alternativă a tehnologiei RunOnFlat. Deocamdată, anvelopa este doar un concept și nu există planuri pentru lansarea pe piață, însă soluțiile experimentate aici își pot găsi locul în dezvoltările viitoare ale companiei.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments