VIDEO. Incredibil! Picturi rupestre vechi de 39.000 de ani, descoperite în Indonezia

0
291

Arheologii au descoperit picturi rupestre preistorice în insula Sulawesim din Indonezia, care ar putea fi chiar mai vechi decât cele găsite în Europa.

 

Arheologul Alistair Pike de la Universitatea din Southampton din Marea Britanie a fost citat afirmând că: „Până acum, am crezut întotdeauna că pictura rupestră a fost parte a comportamentului complex simbolic pe care oamenii au inventat-o în Europa. Acest lucru arată de fapt că este foarte puţin probabil ca originea picturii rupestre să se afle în Europa”.

 

Experţii din Indonezia au ştiut despre picturile rupestre de zeci de ani, dar nu le-au analizat niciodată pentru a vedea cât de vechi sunt.

 

 

Un studiu de la sfârşitul anului trecut a examinat mostre de depozite minerale de pe suprafaţa picturilor pentru a obţine o dată aproximativă a pictării acestora. Rezultatele studiului arată că o pictură are cel puţin 39 mii de ani vechime, iar pictura unui barirusa (o creatură cerb-porc) are aproximativ 35.400 ani vechime.

 

Cea mai veche pictură rupestră cunoscută este discul roşu în Spania (El Castillo), care datează de acum aproximativ 40 de mii de ani, dar şablonul din Indonezia ar putea fi cea mai veche mostră a acestui gen stilistic.

 

Picturile reprezentând barirusa ar putea fi, de asemenea, cea mai veche reprezentare figurativă descoperită vreodată de arheologi.

 

(Sursa: Epoch Times România)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments