CSMS Iaşi a învins Astra pe propriul teren, scor 1-0, şi a ajuns la a patra victorie consecutivă. Astra este fără succes pe teren străin din 24 august, cînd a câştigat cu 2-0 în Giuleşti, după care au urmat 5 remize şi două înfrângeri, inclusiv cea de azi.
Giurgiuvenii au început mai bine şi Chiţu a avut prima mare ocazie de gol, după reluarea cu capul din 6 metri pe centrul porţii, acolo unde era plasat bine Grahovac.
Golul a venit cu 14 minute înainte de final, când Iulian Bădic a primit o minge de pe partea dreaptă, a preluat şi l-a executat pe Lung Jr.
Sursa: Look TV
După acest meci, CSMS Iaşi a urcat până pe locul 8, cu 24 de puncte, şi este mai aproape ca oricând de un loc ce-i poate permite să joace în competiţiile europene. Astra este abia a patra în Liga 1, cu 35 de puncte.
CSMS Iaşi: Grahovac – I. Voicu, Mihalache, Plămadă, Ţigănaşu – Enescu, Mitici, Ciucur, Bădic – Golubovici, Onduku
Rezerve: Caparco, Braga, Ciucă, Markovici, L. Mihai, Boiciuc, Coşereanu
Astra: S. Lung – Gorupec, Oros, Găman, Morais – Seto, Yahaya – De Amorim, Budescu, Chiţu – Fatai
Rezerve: Gavrilaş, Florescu, Ben Youssef, L. Rus, Tembo, A. Ioniţă, Spătaru
(Sursa: gsp.ro)