Nissan Leaf, prima maşină cu vopsea fosforescentă din lume, a mers până în Olanda pentru a circula pe prima şosea care străluceşte în întuneric. În urmă cu aproape trei ani, un grup de olandezi au propus cinci soluţii ingenioase pentru autostrada viitorului. Printre ele se numărau iluminarea eoliană, banda de urgenţă cu încărcare prin inducţie pentru vehiculele electrice şi vopseaua care străluceşte în întuneric.
Oricât de futuriste au părut aceste idei la început, unele dintre ele chiar s-au materializat. Aşa se face că în Oss, Olanda, avem prima şosea din lume care străluceşte în întuneric. Este vorba despre 600 de metri de şosea, marcată cu vopsea reflectorizantă. Soluţia permite iluminarea naturală a drumului şi economiseşte energia necesară îmbunătăţirii vizibilităţii pe acest segment de drum.
Marcajul reflectorizant se încarcă ziua cu energie solară şi apoi luminează noaptea vreme de opt ore, demarcând astfel perfect drumul şi sporind siguranţa.
Pentru a pune cât mai bine în evidenţă utilitatea acestei invenţii, dar şi pentru a arăta lumii că şofatul pe timp de noapte poate fi la fel de clar ca pe timp de zi, Nissan a expediat în Olanda primul său Leaf cu vopsea fosforescentă, prezentat la mijlocul lunii februarie.
Modelul electric este primul din lume care oferă o astfel de vopsea, chiar şi în stadiu de concept. Startul de vopsea absoarbe energia solară de-a lungul zilei pentru a străluci între 8 şi 10 ore pe timp de noapte. Nissan va fi capabil să aplice această vopsea încă din fabrică, oferind o garanţie de 25 de ani pentru fosforescenţă.
Nissan s-a gândit că ar putea profita de pe urma combinării a acestor două tehnologii inovatoare şi a promovat noul Leaf alături de şoseaua cu marcaje luminoase. De altfel, a fost şi un bun prilej de a anunţa că în 2014, în Olanda s-au vândut 1619 vehicule electrice Nissan, ceea ce înseamnă o creştere procentuală de 313%.
(Sursa: independent.md)