Ziua de joi ne-aduce vreme caldă în toată ţara. Spre seară şi noaptea în sud şi sud-est se-aduna norii şi va ploua. Până atunci vom avea maxime termice cuprinse între 13 şi 23 de grade.
În Dobrogea şi în Bărăgan norii se înmulţesc treptat şi, îndeosebi pe înserat şi în cursul nopţii va plouă din loc în loc. Temperaturile cresc, dar în continuare cele mai modeste valori se vor înregistra la malul mării.
În Moldova sudică şi în nordul Munteniei găsim vreme plăcută, cu mult soare şi temperaturi uşor mai ridicate decât ieri. Maximele urcă până la 16…17 grade, iar după lăsarea nopţii ploile ajung şi aici. În jumătatea nordică a Moldovei şansele de ploaie sunt extrem de mici, aşa că se anunţă o zi frumoasă, cu temperaturi peste mediile perioadei. Doar vântul va avea unele porniri, iar la amiază termometrele vor indica 15…16 grade.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş atmosfera se menţine însorită întreaga zi.Ploile lipsesc din prognoza, iar temperaturile mult mai ridicate decât ar fi normal în acest moment al anului, ajung la 21…22 de grade.
Şi în vestul ţării aşteptam vreme frumoasă şi caldă. Norii vor fi rari; ploile nu au şanse să apară, însă vântul va avea intensificări. Maximele vor urca până la 22…23 de grade.
Centrul României va avea vreme neobişnuit de caldă pentru această dată, cu maxime ce vor depăşi la 20 de grade pe partea vestică. Nici aici nu sunt semne de precipitaţii, iar vântul va sufla tare doar la munte, la altitudini mari.
În sud-vestul ţării ziua va fi însorită, însă după lăsarea nopţii cerul se va umple de nori şi va ploua. Regimul termic va fi unul foarte plăcut, cu maxime de 17…18 grade Celsius.
Şi în sudul ţării găsim condiţii meteo foarte bune: mult soare, câţiva nori de decor şi temperaturi peste mediile perioadei. La noapte se-aduna norii şi vin ploile.
Bucureştenii au parte de o zi foarte frumoasă şi caldă, cu o maximă în jur de 19 grade. Noaptea care urmează va fi mai caldă decât ultima, dar se va înnora şi va plouă din când în când. Vineri dimineaţa se vor înregistra 8, poate 9 grade
Celsius.
Vremea bună găsim şi în regiunile montane, unde norii vor fi mai numeroşi abia pe înserat şi după lăsarea nopţii. În Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbura, la noapte, vor fi câteva ploi slabe. Vântul va sufla cu putere pe creste, iar temperaturile vor ajunge la valori ridicate pentru această perioadă.
Prognoza meteo pentru următoarele trei zile
Vineri dimineaţă, va ploua în sud, în sud-est, în centru, apoi în toată ţara. Sâmbătă, va ploua în toată ţara iar noaptea în jumătatea estică iar duminică va ploua slab în jumătatea estică iar noaptea în toată ţara. Temperaturile scad începând de vineri.
Sursa: stirileprotv