Gabriela Firea îi solicită din nou lui Cătălin Predoiu să se retragă din toate funcțiile politice

0
82

Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, i-a solicitat din nou, sâmbătă, prim-vicepreședintelui PNL Cătălin Predoiu să se retragă din toate funcțiile politice ca urmare a acuzațiilor legate de finanțarea campaniei electorale din 2008 și a susținut că PSD și opinia publică nu sunt interesați de „demisii în alb”, ci de o demisie a sa „reală”.

„Reacția obraznică și hilară pe care Cătălin Predoiu o are cu privire la acuzațiile care i se aduc, în ceea ce privește finanțarea campaniei din 2008, arată faptul că acesta este speriat că i se apropie de final cariera politică. Visul său de a fi premier, oricum unul din start fără mari șanse de realizare, pare că o să fie spulberat de colegii săi din noul PDL. Îl invit din nou pe domnul Predoiu să se retragă din funcțiile politice, în urma acestui scandal. Nu demisii în alb ne interesează pe noi și opinia publică, ci o demisie a sa reală”, susține purtătorul de cuvânt al PSD, într-o declarație de presă remisă Agerpres.

PSD a solicitat și vineri demisia lui Cătălin Predoiu din funcțiile politice deținute în PNL, în urma dezvăluirilor referitoare la susținerea campaniei sale electorale de la alegerile parlamentare din 2008 din Buzău.

 

„Cătălin Predoiu trebuie să își asume participarea într-o campanie finanțată din corupție. Astăzi, fostul parlamentar PNL și consilier prezidențial, George Scutaru, a intrat în atenția procurorilor anticorupție pentru modul în care a finanțat campania din Buzău, în anul 2008. Conform procurorilor DNA, există suspiciuni că respectiva campanie electorală a fost finanțată din mită. PSD reamintește că unul dintre candidații PNL la Buzău, în 2008, a fost nimeni altul decât Cătălin Predoiu, cel care deține astăzi funcția de prim-vicepreședinte al PNL. PSD solicită acestuia demisia din funcția politică deținută și asumarea participării la o campanie electorală finanțată din corupție. De asemenea, PSD îi solicită acestuia să răspundă pentru folosirea acestor bani pentru campania sa electorală”, se arată într-un comunicat transmis de PSD.

 

Prim-vicepreședintele PNL a reacționat imediat pe o rețea de socializare. Predoiu spune că insinuările celor de la PSD sunt calomnioase și cataloghează cererea PSD drept „obraznică”. „Am luat la cunoştinţă insinuările calomnioase şi solicitarea obraznică a PSD – Victor Ponta. Le RESPING CATEGORIC. Nu am săvârşit vreodată vreo faptă de corupție și nici nu am avut cunoștință de vreuna. Îl chem și eu pe Victor Ponta la o provocare bărbătească, pentru că nu a răspuns niciodată pentru campaniile sale mizerabile (găini moarte și atacuri mincinoase). Să nu mai procedăm ca în cazurile Șova și Vosganian! Pe scurt, Victore, dacă eu sunt declarat SUSPECT, subliniez, SUSPECT, într-un dosar de corupție, plec pe loc din viața publică, chiar înainte de decizia unei instanțe. Dacă nu, să îți asumi faptul că românii s-au săturat de calomnii și de mizerii, și să pleci tu din viața publică printr-un gest de onoare!”, a scris Cătălin Predoiu pe Facebook.

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments