Momente de CUMPĂNĂ pentru Fundația „Iași – Capitală Culturală Europeană”. Managerul proiectului A FOST DEMIS

0
87

Primarul Gheorghe Nichita a anunţat întreruperea contractului Danielei Cujbă, director executiv, motivul invocat fiind „slaba performanţă managerială”. Interimatul va fi asigurat de managerul de proiect, Dan Doboş, anunță „Ziarul de Iași”.

 

Primarul a mai anunţat că până pe 20 aprilie sunt aşteptate scrisori de intenţie şi CV-ul persoanelor care consideră că pot obţine pentru Iaşi titlul de Capitală Culturală 2021. Directorul executiv va fi ales de actuala conducere a Fundaţiei, formată din reprezentanţi ai Primăriei şi oameni de cultură.

 

„Dragi prieteni,

De astăzi, mă îndrept spre o altă etapă din viața mea profesională.

A fost o perioadă fructuoasă atât pentru mine, cât și pentru cei cu care am lucrat. Mă bucură faptul că am reușit, nu foarte ușor, să punem bazele unei echipe care consolidează șansele Iașului de a deveni Capitală Europeană a Culturii în anul 2021.

În ultimul timp, viziunea mea, ca director executiv al Fundației, nu a fost tot timpul identică cu cea a membrilor board-ului director FIICE. De aceea, am considerat că soluția rațională și eficientă este să încetăm de comun acord colaborarea, fără ca această situație să fie considerată un impediment pentru proiectul în sine.

Voi rămâne o susținătoare a Iași – Capitală Europeană a Culturii și le mulțumesc celor care mi-au dat șansa să particip la acest proiect.

Mult succes, IASI 2021!”, scrie pe pagina sa de Facebook, Daniela Cjubă, managerul proiectului.

 

Fundaţia Iaşi – Capitală Culturală Europeană a fost înființată în septembrie 2013 de către Primăria Municipiului Iaşi, ca urmare a dezbaterilor publice la care au participat reprezentanţi ai factorilor de decizie şi ai principalelor instituţii culturale, precum şi operatori din sectorul cultural şi creativ.

 

Obiectivul Fundaţiei este promovarea identităţii culturale a Municipiului Iaşi în străinătate şi în România, având ca ţintă obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană.

 

Fundaţia gestionează iniţiativele locale în domeniul cultural care să rezoneze cu criteriile de evaluare a candidaturilor ale Comisiei Europene. De asemenea, această structură va putea atrage fonduri externe prin parteneriate cu operatori privaţi sau prin accesarea unor programe guvernamentale sau europene.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments