OSCE: Separatiştii proruşi şi armata ucraineană continuă să folosească armamentul greu

0
73

Atât separatiştii proruşi din estul Ucrainei cât şi armata ucraineană continuă să se confrunte folosind inclusiv armamentul greu, în pofida armistiţiului ce este oficial în vigoare de pe 15 februarie, a anunţat joi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), transmite agenţia EFE.

 

Potrivit adjunctului şefului misiunii speciale a OSCE în Ucraina, Alexander Hug, observatorii acestei organizaţii nu au constatat deocamdată retragerea completă a armamentului greu din zonele de conflict, al doilea punct din acordurile de pace de la Minsk. Mai mult decât atât, a adăugat el, acest armament, inclusiv artileria şi mortierele, continuă să fie folosit de cele două tabere, „deşi ambele au demonstrat că sunt capabile să respecte încetarea focului, şi nu doar pentru camerele de luat vederi”.

 

„Cerem retragerea imediată a armamentului greu şi continuarea dialogului între cele două părţi pentru a găsi o ieşire din situaţia actuală”, a insistat Hug, cerând din nou separatiştilor proruşi şi guvernului de la Kiev să permită accesul fără restricţii al observatorilor OSCE în întreaga zonă de demarcaţie stabilită tot prin acordurile de la Minsk.

Ca element pozitiv, el a subliniat că localnicii care s-au refugiat din calea luptelor continuă să revină la casele lor, iar în zonele afectate de confruntările armate a început reconstrucţia clădirilor şi a infrastructurilor distruse.

 

Guvernul de la Kiev şi forțele proruse continuă să se acuze reciproc de încălcarea armistiţiului, care însă în general este respectat, confruntările semnalate fiind localizate în special în apropierea aeroportului din Doneţk şi a oraşului-port Mariupol.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments