Fostul preşedinte al României Traian Băsescu va primi cetăţenia Republicii Moldova de la şeful statului moldovean, Nicolae Timofti, a declarat ambasadorul român la Chişinău, Marius Lăzurcă.
Întrebat într-un interviu acordat postului de radio Europa Liberă câtă încărcătură simbolică ar avea informaţia că Băsescu va fi deţinătorul cetăţeniei Republicii Moldova, ambasadorul a declarat că la această întrebare ar trebui să răspundă „întâi de toate preşedintele Timofti, care printr-un gest suveran de generozitate va acorda această cetăţenie, în al doilea rând, sigur, preşedintele Băsescu, care, cum se ştie, şi-a dorit mult această cetăţenie”.
În 18 iulie 2013, Traian Băsescu declară, într-un interviu acordat ProTV Chişinău în urma unei vizite făcute în Republica Moldova, că după ce îşi va termina mandatul de preşedinte al României va cere, „poate”, cetăţenia moldovenească, în semn de respect şi dragoste pentru Republica Moldova şi oamenii ei.
O săptămână mai târziu, Traian Băsescu spunea că este decis „categoric” să ceară cetăţenia Republicii Moldova, menţionând că şi-ar dori ca românii să trăiască într-o singură ţară şi adăugând: „Dacă acum nu putem avea cetăţenie română pe ambele maluri ale Prutului, măcar să le am pe amândouă”.
Întrebat dacă este decis să ceară cetăţenie moldovenească, Băsescu a răspuns: „Da, categoric. E o chestiune sentimentală. Eu mi-aş dori ca românii să trăiască într-o singură ţară, să aibă o singură cetăţenie. Dacă mi-o vor da, după ce îmi termin mandatul, m-aş bucura să fiu şi cetăţean al R. Moldova: ar exprima ce simt.
Dacă acum nu putem avea cetăţenie romană pe ambele maluri ale Prutului, măcar să le am pe amândouă”.
Într-un alt interviu, acordat în 29 octombrie 2014 postului naţional de televiziune Moldova 1, Traian Băsescu anunţa că după alegerile parlamentare din Republica Moldova va face o vizită de rămas bun la Chişinău, ocazie cu care va cere şi cetăţenia, el precizând că este un gest simbolic.
„Categoric da, am şi vorbit cu preşedintele Timofti zilele trecute pe această temă şi am stabilit că, după alegerile din Republica Moldova, voi face o vizită, ocazie cu care este şi vizita de rămas bun, şi voi depune cererea pentru dobândirea cetăţeniei Republicii Moldova”, afirmă el.
Traian Băsescu a anunţat miercuri pe pagina sa de Facebook că în 2 şi 3 aprilie va face o vizită privată în R. Moldova, la invitaţia lui Nicolae Timofti, cu care va avea discuţii legate de situaţia de securitate din regiune, situaţia de securitate a României şi a R. Moldova, evoluţia proceselor de apropiere de Uniunea Europeană a R. Moldova, şi relaţia bilaterală.
Băsescu a subliniat, în mesajul său pe Facebook, că poziţiile pe care le va exprima în cadrul acestei vizite nu angajează România.
Anterior, vizita lui Băsescu a fost anunţată de purtătorul de cuvânt al preşedinţiei de la Chişinău, Vlad Țurcanu, pentru Radio Chişinău. El a precizat că Traian Băsescu îşi onorează astfel o promisiune mai veche faţă de preşedintele moldovean, Nicolae Timofti, de a vizita Republica Moldova după expirarea mandatului său de şef de stat.
Un alt motiv pentru care fostul preşedinte merge în Republica Moldova este şi faptul că urmează să i se acorde ordinul „Ştefan cel Mare”, a mai declarat Vlad Țurcanu pentru Radio Chişinău.
Preşedintele moldovean, Nicolae Timofti, a semnat la 13 martie un decret privind conferirea Ordinului „Ştefan cel Mare”, decoraţia militară supremă a R. Moldova, lui Traian Băsescu, pentru sprijinul constant acordat Chişinăului şi pentru contribuţia sa la promovarea securităţii şi democraţiei în regiune.
(Sursa: ziare.com)