Senatorii intră iar în vacanţă. Şi-au luat liber şi de Paştele sărbătorit de catolici şi de cei ortodocşi. În total, aproape trei săptămâni. Vor veni din nou la muncă, cel mai probabil după 20 aprilie. Astăzi, senatorii ar fi trebuit să muncească în comisiile de specialitate.
„Nicio comisie de specialitate nu lucrează astăzi în Senat, iar acest lucru nu e o surpriză”, relatează Toma Petcu, reporter Digi24.
În fiecare joi, senatorii au program de lucru în comisii și niciodată nu sunt găsiți la muncă. Asta deoarece miercuri senatorii au ultima zi de plen între orele 10.30 și 13.00, după care, de regulă, senatorii pleacă acasă.
Așadar, aleșii termină săptămâna de lucru miercuri după amiază.
Pentru vacanța de Paște, senatorii au trei săptămâni libere. Ei și-au luat vacanță și de Paștele ortodox și de cel catolic și nu este prima dată când fac acest lucru.
Aleșii și-au programat să se întoarcă la muncă în 15 aprilie și spuneau că vor recupera aceste zile pierdute.
Senatorii au lăsat și multe legi nedezbătute, două dintre ele fiind codul fiscal și codul de procedură fiscală. Asta în condițiile în care premierul a spus de mai multe ori că adoptarea acestor două acte normative este urgentă.
(Sursa: digi24.ro)