55 de azeri reținuți de poliție pentru că au protestat împotriva dezastrului economic din țară

0
101

Zeci de persoane au fost arestate în Azerbaidjan pentru că au protestat în mai multe regiuni ale ţării împotriva creşterii preţurilor şi a situaţiei economice dezastruoase. Poliţia a folosit gaze lacrimogene.

 

Poliţia din Azerbaidjan a arestat miercuri cel puţin 55 de persoane după o serie de proteste în masă desfăşurate de susţinători ai partidelor de opoziţie împotriva creşterii preţurilor şi a prăbuşirii monedei naţionale.

 

Ministerul azer de Interne a confirmat joi într-o declaraţie că au fost reţinuţi manifestanţi în timpul demonstraţiilor anti-guvern din Siyazan, estul Azerbaidjanului, şi din alte câteva regiuni.

 

Declaraţia a mai susţinut că arestaţii au fost acuzaţi de nerespectarea ordinelor poliţiei şi “comiterea de acte antisociale”.

 

„Manifestanţii au folosit forţa, miercuri, împotriva reprezentanţilor instituţiilor de aplicare a legii în timpul unui marş neaprobat în districtul Siyazan”, a susţinut declaraţia, adăugând: “Forţele poliţieneşti au restabilit ordinea publică”.

 

„Evenimente similare au avut loc în districtele Lenkaran, Fizuli, Agdjabedi şi Agsu în cadrul unor proteste organizate de partidele din opoziţie Frontul Popular şi Musavat”, a notat Ministerul azer de Interne.

 

Surse din cadrul securităţii au susţinut că forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii anti-guvern de pe cuprinsul naţiunii lovite puternic de scăderea preţurilor la petrol.

 

Biroul Procurorului General din Azerbaidjan a anunţat că mai mulţi ofiţeri de poliţie au fost răniţi şi unele autovehicule ale poliţiei au fost avariate în timpul protestelor în masă din districtul Siyazan, localizat la aproximativ 100 km nord de capitala azeră Baku.

 

Banca Centrală din Azerbaidjan a declarat că ţara dependentă de petrol este afectată de “scăderea preţurilor la petrol şi de continua devalorizare a monedelor ţărilor partenere”.

 

Manatul, moneda naţională azeră, a scăzut în decembrie 2015 cu peste 32%. În aceeaşi lună, ţara a înregistrat o creştere de 11 ori a inflaţiei, iar preţurile de consum au crescut cu 4,4%, după o creştere de 0,4% în luna noiembrie.

 

Fondul Monetar Internaţional a prognozat anul trecut că economia azeră va creşte cu 2,6% în 2016, faţă de 4% în 2015.

 

Noua situaţie are loc în contextul în care guvernul preşedintelui Ilham Aliev continuă să suprime liderii opoziţiei şi figurile religioase.

 

(Sursa: Epoch Times România)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments