Cronologia scandalului retragerii listei cu studenţi marocani, de la UMF Iaşi. Secretara şefă Gabriela Cuciureanu a fost dată afară fiind găsită vinovată pentru admiterea ilegală a unor studenţi marocani. Rectorul Ştefan Georgescu intuieşte că există mai mulţi vinovaţi şi aşteaptă rezultatele unei anchete DNA în acest caz.
În luna octombrie a anului trecut, Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa“ din Iaşi s-a confruntat cu un scandal uriaş în urma retragerii unei liste oficiale, cu 45 de studenţi marocani, care iniţial fuseseră admişi la universitate. Rectorul Dragoş Pieptu susţine că a sesizat că unul dintre numele de pe listă nu avea înscris punctajul obţinut în urma evaluării, iar în documentul similar de pe calculatorul său, candidatul respectiv nu exista. Atunci i-a solicitat secretarului-şef al Rectoratului, Gabriela Cuciureanu, lămuriri asupra acestei situaţii.
Sunt sesizate greşelile
Surse din cadrul UMF susţin că, a doua zi, rectorul a solicitat toate listele trimise la Ministerul Educatiei, listate şi semnate în original, precum şi o verificare a punctajelor tuturor dosarelor studenţilor declaraţi admişi.
În cadrul şedinţei de Consiliu de Administraţie, Pieptu a prezentat situaţia studentei care a fost introdusă în lista de admişi deşi avea punctaj mai mic decât ultimul clasat. S-a descoperit însă că lista dosarelor cu probleme era mult mai mare, fiind suspectate 56 de cazuri suspecte.
Drept urmare, s-a decis demararea unei anchete interne, blocarea temporară a trimiterii de copii după atestatul de recunoaştere a studiilor (pentru ţările membre UE) sau după scrisoarea de acceptare (pentru ţările nemembre UE) către toţi cei declaraţi admişi, până la clarificarea situaţiei şi convocarea comisiile de analiză a dosarelor de admitere de la fiecare facultate şi reverificarea tuturor dosarelor studenţilor admişi, la toate facultăţile.
Plângeri făcute de marocani
Nemulţumiţi pentru că au achitat deja contravaloarea cazării şi taxe de studii, studenţii marocani care nu s-au mai regăsit pe listele UMF s-au plâns Ministerului de Externe din Maroc. Ambasada Regatului a solicitat copii după toate scrisorile de acceptare ale cetăţenilor marocani, însă Pieptu a cerut ca scrisorile de acceptare ale candidaţilor ale căror dosare erau suspecte, indiferent de ţara de origine, să nu fie trimise nicăieri până la clarificarea situaţiei.
În zilele următoare, în urma verificării dosarelor, s-a constatat că ar fi vorba despre 94 de dosare cu probleme, rectorul solicitând constituirea unei Comisii de Disciplină şi a informat Ministerul Educaţiei despre situaţie. Comisia de Disciplină a decis suspendarea contractului de muncă al secretarului-şef Gabriela Cuciureanu.
Scandal diplomatic
Pe 14 octombrie, Ministrul Educaţiei a venit la Iaşi, iar Pieptu a solicitat trimiterea Corpului de Control al Ministrului Educaţiei pentru o anchetă amănunţită. A doua zi, Corpul de Control a ajuns la Iaşi şi a demarat o anchetă ce a durat patru zile, iar pe site-ul universităţii au fost publicate noile liste, cu un total de 426 candidaţi admişi, fără cei 94.
Pe 19 octombrie, Ministerul de Externe marocan a convocat-o pe ambasadoarea Simona Mariana Ioan, solicitându-i explicaţii pe tema celor 45 de marocani care nu se mai regăseau pe liste.
Tot pe 19 octombrie, Senatul Universităţii a luat hotărârea ca membrii Comisiei de admitere să reevalueze toate dosarele trimise la Minister şi a decis anularea tuturor listelor cu candidaţi admişi. De asemenea, Senatul a dispus prelungirea excepţională a perioadei de înmatriculare a studenţilor de an I de la aceste linii de studiu până la data de 2 decembrie 2015. „Ulterior, la solicitarea studenţilor, s-a decis prelungirea datei de înscriere până pe 14 decembrie“, spune actualul rector, Ştefan Georgescu.
Demisia lui Pieptu şi descinderi DNA
Pe data de 21 octombrie, rectorul Dragoş Pieptu şi-a dat demisia ca urmare a situaţiei create. ”Mi-am depus deja demisia, noul rector va fi decis de către Senatul universităţii. Este o demisie de onoare şi una din culpă”, a precizat Dragoş Pieptu.
A doua zi, procurorii anticorupţie ieşeni au descins la sediul UMF, unde au percheziţionat mai multe birouri, cel mai probabil fiind vizate documente în baza cărora s-au făcut înscrierile studenţilor străini.
Au rămas 18 studenţi
Pe 26 octombrie, conducerea UMF a finalizat reevaluarea celor 951 de dosare depuse de studenţii străini pe locurile cu plată în valută şi a publicat pe site-ul instituţiei noua listă cu studenţii care pot să se înscrie până în 2 decembrie. Surse din cadrul universităţii susţin că 18 dintre studenţii admişi definitiv fac parte dintre cei 94 asupra cărora existau dubii că fuseseră înmtariculaţi în urma unor măriri nejustificate ale punctajelor.
Cuciureanu, „ţapul ispăşitor“
La jumătatea lunii decembrie, în urma unei analize făcute de Comisia de Disciplină, împreună cu reprezentanţii Ministerului, s-a decis că singura vinovată este secretarul-şef al Rectoratului, Gabriela Cuciureanu, căreia i s-a desfăcut contractul de muncă. Aceasta a atacat decizia în instanţă.
Soluţia unicului vinovat nu este acceptată de actualul rector, Ştefan Georgescu. „Nu vreau să acuz pe nimeni, dar, dată fiind situaţia, mă îndoiesc că o singură persoană a putut face toată această fraudă. Nu am dovezi ca să pot acuza pe cineva, dar nu cred că o singură persoană putea influenţa rezultatul a zeci de dosare. Rămâne să vedem ce decizie va lua DNA“, a precizat Ştefan Georgescu. Acesta a refuzat să comenteze, totuşi, decizia comisiei: „E o întrebare la care nu pot răspunde“.
Percheziţiile DNA de la UMF nu au ajuns încă la un rezultat care să fie făcut public de procurori
Au pierdut zeci de studenţi
La jumătatea lunii decembrie, la solicitarea universităţii, s-a decis suplimentarea cifrei de şcolarizare, şi cu acordul ministerului şi cu acordul ARACIS, acest lucru s-a realizat, doar că numărul de studenţi înscrişi, în final, a fost mai mic decât numărul iniţial de locuri. „În final, nu a mai fost nevoie de locuri suplimentare deoarece numărul celor care s-au înscris a fost mai mic decât cifra iniţială de şcolarizare. Aşa, ne-am trezit cu un număr mai mic de studenţi. Au fost discuţii să coborâm ştacheta admiterii, dar nu s-a aprobat, aşa că am suferit o scădere a numărului de studenţi. Nu am o cifră exactă, dar e un număr destul de important pentru noi“, a conchis Georgescu.