
O femeie şi-a pierdut viaţa, marţi, după ce a fost lovită de un tren, în zona hălţii CFR Castelu din judeţul Constanţa.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, victima are vârsta de aproximativ 40 de ani şi a fost găsită decedată de către echipajul ambulanţei care s-a deplasat la faţa locului, potrivit jurnalul.ro.
Poliţiştii au demarat o anchetă în acest caz pentru stabilirea identităţii femeii şi a împrejurărilor celor petrecute.
(Sursa: jurnalul.ro)