Alarmă falsă cu bombă, în Gara Constanța. Circulația trenurilor nu a fost afectată

0
73

Activitate dată peste cap, aseară, în gara din Constanţa, după ce un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că acolo este o bombă. Pirotehniştii au verificat întreaga zonă şi au constatat că a fost o alarmă falsă.

 

Apelul către 112 a venit în jurul orei 17.00. Imediat au fost luate toate măsurile pentru ca oamenii din gară să nu fie în pericol.

 

Zona a fost izolată, iar în gară nu a avut voie să intre nimeni. Cei care se aflau deja în interiorul gării au fost evacuaţi, iar înăuntru au intrat pirotehniştii de la IPJ Constanţa care au verificat întreaga clădire. În aceste condiţii, cei care aveau programată călătoria cu trenul, au fost nevoiţi să aştepte.

 

Cu toate astea, trenurile nu au avut întârzieri. Potrivit reprezentanţilor CFR Constanţa, călătorii au fost redirecţionaţi pentru a ajunge pe peroane. Însă, în învălmăşeala creată, unii nu au ajuns la tren în timp util.

 

„Trenurile au venit şi au plecat regulat, dar doar că i-am dirijat prin anumite locuri, nu prin gară,” a spus Dorin Maier, şeful Regionalei CFR Constanţa.

 

În cele din urmă, pirotehniştii au anunţat că a fost o alarmă falsă.

 

Cel care a sunat la 112 a fost identificat de poliţişti. Cel mai probabil, va primi o amendă ce poate ajunge până la 1.000 de lei.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments