Bărbatul care şi-a incendiat maşina în faţa CSM este cercetat de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice.
Potrivit unui comunicat DGPMB transmis AGERPRES, vineri la prânz, prin sistemul 112, a fost sesizat un incendiu la un autoturism aflat pe Calea Plevnei, în dreptul numărului 168, sector 6.
La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri, care au lichidat incendiul, precum şi poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, care au demarat cercetări pentru a stabili cauzele şi condiţiile în care s-a produs acest eveniment.
De asemenea, au fost luate măsuri pentru restricţionarea traficului rutier în zonă.
”Conducătorul autoturismului a fost condus pentru audieri la secţia de poliţie. În prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice”, se precizează în comunicatul citat.
(Sursa: jurnalul.ro)