Casă-n drum: cândva pe-aici trecea o stradă

0
234

În zona Smârdan, un om gospodar și-a întins casa peste jumătate din șosea. Planurile Primăriei Iaşi erau să realizeze o stradă care să iasă în încrengătura de străduţe din zona Smârdan, pe lângă Hotel Il Primo. Acum este prea târziu: un ieşean şi-a făcut casa fix prin mijlocul viitoarei străzi.

 

Verificările făcute pentru confirmarea în teren a noului PUG al Iaşului au scos la iveală detalii despre care angajaţii Serviciului de Urbanism al Primăriei habar nu aveau. Spre exemplu, în Iaşi a apărut o casă care, în realitate, trece pe domeniul public într-o zonă unde Primăria intenţiona realizarea unei străzi. Imobilul este autorizat în parte, dar proprietarul şi-a extins construcţia mai mult decât prevedeau planurile.

 

O ironie: strada Fericirii

Pe strada Melodiei, drumul betonat care merge paralel cu malul Bahluiului, prin spatele facultăţilor din cadrul UTI, spre Tudor Vladimirescu, este o zonă vânată de dezvoltatorii imobiliari datorită apropierii de Palas. Într-un astfel de loc, angajaţii Serviciului de Urbanism au găsit o casă făcută într-o zonă în care planurile prevedeau în viitor o stradă.

 

 

Jumătate din casă, neautorizată, e în mijlocul străzii

 

Doar o parte a imobilului care figurează în acte ca aparţinând unor firme – SC Mariclaus SRL şi SC Laurel SRL, cu sedul pe strada Fericirii nr. 10, ambele ale soţilor Iulian şi Angelica Băncilă – este autorizată în actele Primăriei.

„Angajaţii de la Serviciul de Urbanism au descoperit din întâmplare că un colţ al clădirii este pe domeniul public al Municipiului Iaşi. În cazul acesta există o autorizaţie de construcţie, doar că nu a fost respectată. Pe acolo trece strada Fericirii care ar fi trebuit să iasă, conform planurilor, în strada Adunaţi. Acest lucru nu mai este posibil acum. O parte din construcţie a obstrucţionat strada. În mod normal, acolo vor fi făcute verificări ale Serviciul de Control Urbanism de la Poliţia Locală. Dacă inspectorii vor confirma observaţiile de la Urbanism, va fi început un proces”, ne-au explicat surse din cadrul Urbanismului Primăriei Iaşi. Proprietarii casei nu au putut fi contactaţi.

 

Citește și EXCLUSIV. Atac la banul public: chirie în Ciurea, mai scumpă ca în Palas

 

Precedentul de pe Copou

O situaţie identică a fost în zona Sărărie, unde Primăria a câştigat un proces intentat proprietarilor unei case care a fost ridicată pe domeniul public. În cazul de pe Copou, casa, care ar aparţine membrilor clanului Corduneanu, a fost construită pe o parte din trotuarul care merge de la Poliţia Judeţului către strada Ştefan cel Mare. Instanţa a hotărât că imobilul, ridicat în totalitate fără autorizaţie, poate fi dărâmat.

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments