Fermierii care se asociază vor putea beneficia de impozite reduse la jumătate, dar şi de programe precum „Fermierul” sau „Primul tractor”.
„Avem deja în Parlament o Lege a cooperaţiei şi vom veni la fel de repede cu cea a asociaţiilor care prevede facilităţi fiscale pentru agricultorii care se asociază. Am avut o primă întâlnire cu ministrul Finanţelor, săptămâna trecută, pe mai multe chestiuni importante care privesc agricultura şi agricultorii care se asociază. Săptămâna viitoare ne vom întâlni din nou, cu soluţii pe care le vom analiza concret şi mă refer la reduceri de impozite, care să îi stimuleze să se asocieze. În cazul acesta vorbim de reduceri la jumătate faţă de cele pe care ar trebui să le plătească fermierii care s-ar asocia în acest moment. Voi merge marţi în Comisiile reunite din Parlament pentru a le prezenta şi a avea acordul lor”, a declarat, joi, la postul public de televiziune, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.
Acesta a precizat că se vor analiza şi introducerea unor programe gen „Fermierul” sau „Primul tractor” de care ar putea beneficia doar asociaţiile.
„Am discutat cu ministrul Finanţelor să facem un program gen „Fermierul”, „Primul tractor” sau pentru orice alte utilaje costisitoare pe care să le dăm doar către asociaţii. Vreţi să cumpăraţi o combină care este scumpă, atunci asociaţi-vă”, a explicat ministrul Agriculturii.
(Sursa: evz.ro)