Cristian Popa a fost desemnat candidat al României pentru funcţia de vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii, informează, vineri, Ministrul Finanţelor Publice (MFP).
„Propunerea Ministrului Finanţelor Publice a fost aprobată de Preşedintele şi Guvernul României, prin adoptarea Memorandumului pentru desemnarea domnului Cristian Popa în calitate de candidat al României pentru funcţia de vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii”, se precizează într-un comunicat al MFP, transmite ECONOMICA.net.
După adoptarea Memorandumului, urmează acum un proces de avizare internă al Băncii Europene de Investiţii, în conformitate cu regulile de procedură existente. Din 2012, reprezentantul României la BEI a fost Mihai Tănăsescu.
Cristian Popa are o experienţă de 16 ani în Banca Naţională a României şi a avut trei mandate consecutive în poziţia de viceguvernator. A fost responsabil cu politica monetară, stabilitatea financiară şi cu relaţiile internaţionale ale BNR. În 2005, a introdus strategia de ţintire a inflaţiei care presupune asumarea periodică de către BNR a unor obiective anuale legate de variaţia indicelui preţurilor de consum.
Citește continuarea pe ECONOMICA.net