Cum e Crăciunul românesc pentru cineva care vine de la 10.000 de kilometri depărtare și nu a văzut niciodată zăpadă?
Studenții din Nepal, Indonezia, Pakistan, India sau Cambodgia care au venit prin programul Erasmus Mundus la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași au ales să-și petreacă aici și sărbătorile de iarnă, alături de colegi și de prietenii pe care și i-au făcut în timpul primului semestru. În câteva cuvinte, acestea ar fi poveștile vacanței de Crăciun românesc, pe care le prezentăm în continuare.
Unii s-au plimbat prin țară, prin Sibiu, Brașov și Hunedoara, alții au stat în Iași, cu un ochi pe proiecte și unul pe artificii, ieșind în fața Palatului Culturii să întâmpine Noul An alături de noii prieteni. Pentru unii Moș Crăciun au fost chiar românii, care le-au pregătit și le-au trimis bucate tradiționale de care să se bucure în prima zi de Crăciun, în timp ce alții au fost în vizită la familii românești, pentru a sărbători alături de ele.
„Pe 25 Decembrie, împreună cu ceilalți studenți, am vizitat orașul, ne-am plimbat și ne-am bucurat de Crăciun”, povestește Arnab Mitra, din India.
Și Septorm Koeng, student Erasmus Mundus din Cambodgia, a ales să-și petreacă sărbătorile în Iași. „Mi se pare foarte frig aici în perioada asta. Am profitat de timpul liber pentru a termina niște proiecte și a mai trece prin materie, dar am și ieșit cu colegii, ne-am plimbat prin oraș, am fost împreună la cafea”, povestește studentul. De Anul Nou a fost la Palatul Culturii împreună cu colegii, unde au ascultat muzică, au așteptat numărătoarea inversă ce anunță finele anului și au privit artificiile. „Chiar dacă am fost puțin singur, nefiind acasă, a fost o vacanță foarte plăcută”, spune Septorm.
Reisa Permatasari și Anastasya Martina au venit din Indonezia la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași prin progamul gLink și s-au bucurat de timpul liber vizitând Iașul dar și alte orașe ale țării. 30 decembrie le-a prins la Salina Ocnele Mari din județul Vâlcea. „Am auzit de acest loc de la prietena noastră din Indonezia, Ayi, care studiază în București și ne-a povestit despre frumusețea salinei. Când ne-am întâlnit în capitală, deși nu era planificat, am decis pe loc să mergem să vizităm Ocnele Mari. Ne-am plimbat prin împrejurimi, prin sate și drumurile înzăpezite. A fost prima oară când am văzut atât de multă zăpadă”, spune Reisa.
A doua zi, studentele au plecat să schieze în Păltiniș, Sibiu. „Am ales Sibiul pentru că deja vizitasem Brașovul în toamnă, într-una din excursiile Erasmus Student Network (ESN) în Transilvania.” Au luat câteva lecții rapide de la un instructor, au schiat și au urcat cu telecabina. „Ne-a plăcut mult să urcăm și să vedem munții din cel mai înalt punct”, povestește Reisa.
În centrul Sibiului s-au întâlnit cu altă prietenă Erasmus din Tailanda, Amiyah, pe care au cunoscut-o în timpul excursiei ESN. „Partea bună când ești Erasmus e că ai prieteni peste tot!”, spune Reisa. Amiyah le-a arătat Piața Mare și alte locuri ale orașului, iar noaptea s-au întors în București, pentru a petrece noaptea de Anul Nou la Ambasada Indoneziei.
Și Santosh Chaudhary din Nepal s-a bucurat de sărbătorile de iarnă călătorind prin România. „Cred că este una dintre cele mai frumoase țări din lume și nu am cuvinte să descriu arhitectura, frumusețea naturii și amabilitatea românilor”, spune Santosh, care nu a ratat Sibiul sau Castelul Corvinilor din Hunedoara.
Aminur Rahman Khan a fost vizitat de Crăciun de unul dintre profesorii săi din Bangladesh, și împreună cu încă un student din cămin au vizitat Iașul. „Ne-a impresionat felul în care a fost decorat de sărbători iar profesorului meu i-au plăcut atât orașul cât și viața noastră din cămin. Îmi place mult Iașul, un oraș pe care n-o să-l uit niciodată”, povestește tânărul Aminur.
Pentru Sehrish Abdul Karim din Pakistan iarna asta, una plină de distracție alături de colegii din Asia, a fost prima petrecută în afara orașului natal. „Am mâncat tradiționalele sarmale românești în foi de varză, pâine de casă și altele. Moș Crăciun ne-a fost o familie din România care a preparat aceste bucate”, povestește Sehrish. Spune că a fost impresionat de decorațiile Iașului, dar și de detalii mai mărunte pe care le-a întâlnit, precum floarea Steaua Crăciunului. Anul Nou și l-a petrecut în centru, cu colegii, bucurându-se de petrecere și artificii. „Mi-am făcut amintiri de neuitat aici, pe care le voi păstra mereu în inimă”, spune studentul din Pakistan.
Studenții care vin la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, indiferent că sunt de-aproape, din Târgu Frumos, Suceava, sau de la mii de kilometri, tocmai din Cambodgia sau Indonezia, se împrietenesc repede, devin adevărate familii în căminele în care stau, își petrec sărbătorile și zilele de naștere împreună și găsesc mereu activități distractive cu care să-și ocupe timpul liber.