Directorul executiv al DSVSA Bacău, reținut de procurorii DNA pentru luare de mită

0
83
Foto: Deșteptarea

Foto: Deșteptarea

Procurorii DNA au reţinut-o pe Carmen-Carleta Bodea, director executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bacău la data faptelor, acuzată, printre altele, de luare de mită.

 

Carmen-Carleta Bodea urmează să fie prezentată miercuri Tribunalului Bacău, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

Ea este acuzată de luare de mită (trei infracţiuni), folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, dacă fapta este săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (patru infracţiuni) şi instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două infracţiuni).

 

Potrivit unui comunicat al DNA, Carmen Bodea, în 26 octombrie 2015, în calitate de director executiv al DSVSA Bacău, a pretins şi a primit suma de 2.700 lei de la administratorul unei societăţi cu obiect principal de activitate comerţ cu ridicata al cărnii şi produselor din carne.

 

Banii au fost pretinşi şi primiţi în legătură cu atribuţiile de serviciu referitoare la planificarea acţiunilor şi controalelor, autorizarea/înregistrarea obiectivelor supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, suspendarea/anularea autorizaţiei/înregistrării sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi dispunerea măsurilor complementare de sancţionare.

 

DNA precizează că, în perioada 14 – 27 octombrie 2015, în aceeaşi calitate, Bodea a acceptat promisiunea unor sume de bani de la un medic veterinar căruia i-a fost atribuită, prin concesionare, de către DSVSA Bacău, o circumscripţie veterinară.

 

Promisiunea remiterii unei sume de bani este în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu referitoare la emiterea deciziei privind constituirea comisiei de evaluare a achiziţiilor de servicii sanitar-veterinare, avizarea documentaţiei de participare la licitaţie, avizarea raportului de atribuire a achiziţiei şi semnarea, în numele DSVSA Bacău, a contractului de servicii sanitar-veterinare cu câştigătorul procedurii de atribuire.

 

„În acelaşi context, inculpata i-a furnizat medicului respectiv informaţii nedestinate publicităţii despre licitaţia respectivă. Astfel, deşi anunţul privind licitaţia nu fusese publicat pe SEAP, Bodea i-a comunicat persoanei respective condiţiile ce vor fi prevăzute în caietul de sarcini, precizându-i că acesta a fost modificat faţă de cel folosit în precedentele licitaţii, a avertizat-o în legătură cu dotările pe care va trebui să le aibă la data licitaţiei şi care îi vor asigura un punctaj favorabil, i-a transmis perioada în care va avea loc licitaţia şi componenţa comisiei de licitaţie care va fi numită prin dispoziţia sa”, se spune în comunicat.

 

DNA menţionează că, în perioada 11 noiembrie – 28 decembrie 2015, Carmen Bodea, cu ocazia unor concursuri organizate de instituţia publică unde îşi desfăşura activitatea, a furnizat unui număr de trei persoane informaţii nedestinate publicităţii, respectiv variantele de subiecte pentru proba scrisă.

 

„În acest fel inculpata a asigurat candidaţilor respectivi un avantaj faţă de ceilalţi participanţi la concurs şi, totodată, obţinerea unui punctaj necesar câştigării concursului. În acelaşi context, la 17 decembrie 2015, inculpata Bodea, printr-un intermediar, a primit un plic conţinând suma de 5.000 lei de la ruda unuia dintre candidaţii favorizaţi. În perioada 5 – 8 ianuarie 2016, Carmen Bodea, în aceeaşi calitate, i-a determinat pe membrii unei comisii de examinare să favorizeze un candidat, atât la proba scrisă, cât şi orală, în contextul organizării şi desfăşurării concursului pentru ocuparea unor posturi de medic veterinar pe perioadă determinată”, mai susţin procurorii.

 

Sursa citată subliniază că acţiunea acesteia a avut ca urmare obţinerea de către candidatul respectiv a unui folos necuvenit, respectiv promovarea concursului, şi a cauzat vătămarea intereselor legitime a DSVSA Bacău, referitoare la ocuparea posturilor pe criterii de competenţă.

 

În acest dosar penal, procurorii efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane. Procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Direcţiei Generale Anticorupţie.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments