Extremistul maghiar Beke Istvan Attila rămâne în arest

0
85

Beke Istvan Attila rămâne în arest pentru încă 30 de zile, a decis luni Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecat, luni, contestaţia de prelungire a arestului preventiv, depusă de Beke Istvan Attila, arestat pe 1 decembrie, pentru tentativă la infracțiunea de acțiuni împotriva ordinii constituționale și nerespectarea regimului materiilor explozive.

 

Judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel București (CAB) care a decis arestarea lui Istvan Beke, de Ziua Naţonală, a explicat că faptele de care bărbatul este acuzat „afectează viaţa paşnică şi siguranţa cetăţenilor” şi creează „un puternic impact psihologic”, în contextul european actual, marcat de atentatele teroriste de la Paris.

 

Mai mult, magistratul a precizat că gradul de pericol social deosebit de ridicat al infracţiunilor pentru care este cercetat inculpatul rezultă nu numai din limitele de pedeapsă stabilite de lege.

 

„Urmează a se avea în vedere gravitatea deosebită a faptelor pentru care este cercetat inculpatul, prin prisma modului şi circumstanțelor de săvârşire a pretinselor infracţiuni, procurându-se mijloacele și instrumentele necesare confecționării unui dispozitiv exploziv improvizat ce urma să fie detonat în public, pe raza localității Târgu Secuiesc, pe parcursul desfășurării manifestației prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie pentru a se crea o stare de panică în rândul populației, urmărindu-se realizarea obiectivelor revizionist-separatiste pe care structura naționalist-extremistă Mișcarea de Tineret 64 de Comitate HVIM Ungaria le promovează în Transilvania, în scopul realizării dezideratului de îngreunare/împiedicare a autorităților române în actul de exercitare a puterii de stat într-o anumită zonă a României, precum și complexitatea planului infracțional, urmarea produsă și contribuţia mai multor persoane la săvârşirea faptelor de natură a înlesni atingerea scopului activităţii infracţionale”, se mai arată în motivarea magistratului.

 

Curtea mai arată că, raportat la vârsta lui Beke şi gradul de instrucţie, acesta „ar fi trebuit să conştientizeze urmările unui comportament antisocial de o gravitate deosebită, prin adoptarea unei conduite corespunzătoare, de conformare şi respect al normelor legale”.

 

Procurorii DIICOT l-au reţinut, pe 1 decembrie, la ora 4.00, pe cetățeanul român de etnie maghiară Beke Istvan Attila, în vârstă de 40 de ani, pentru tentativă la infracțiunea de acțiuni împotriva ordinii constituționale și nerespectarea regimului materiilor explozive. În seara aceleiași zile, Beke a fost arestat prin decizia Curții de Apel Bucureşti.

 

Potrivit anchetatorilor, Beke, membru marcant al extensiei în România a structurii naționalist-extremiste „Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” din Ungaria, ar fi intenţionat să confecţioneze un dispozitiv exploziv improvizat, pe care urmărea să îl detoneze în public, la Târgu Secuiesc, pe parcursul desfășurării manifestației prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie.

 

Anchetatorii au găsit la percheziţiile făcute în imobilul folosit de Beke Istvan Attila sute de materii explozive, dispozive electronice care permiteau acţionarea de la distanţă, două dispozitive militare de vedere pe timp de noapte, dar şi un poligon de tragere, potrivit unor surse judiciare.

 

 

(Sursa: b365.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments