FOTO. O fostă casă de copii din județul Neamţ, mistuită de flăcări

0
82

Două anexe şi acoperişul unei construcţii care funcţiona ca spaţiu de cazare pentru vizitatori, toate din curtea fostei case de copii Dobreni, au luat foc marţi, din cauze care nu se cunosc încă.

Cinci autospeciale ale Pompierilor au intervenit pentru a lichida incendiul, însă există probleme cu presiunea apei din hidranţi. Lt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, ne-a declarat că ard atât o fânărie, cât şi un grajd, iar flăcările s-au extins la acoperişul construcţiei învecinate.

 

La locul incendiului s-a deplasat şi o ambulanţă SMURD, dar din fericire nicio persoană nu a fost rănită, toţi cei 21 de copii aflaţi în clădire şi cei 10 angajaţi reuşind să iasă rapid din casa cuprinsă de flăcări.  În primă fază militarii au acţionat pentru protejarea clădirii care adăposteşte centrala termică. Pentru că se acţionează continuu, atât la protejarea construcţiilor, cât şi la lichidarea incendiului, autospecialele se golesc repede şi trebuie realimentate.

 

„Se alimentează din două locuri, dar la hidrantul din imediata apropiere presiunea este cam slăbuţă şi merge greu”, a precizat lt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

 

 

 

(Sursa: radioiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments