Grupare de români şi moldoveni specializată în virusarea bancomatelor, destructurată de DIICOT

0
67

Poliţia Română şi D.I.I.C.O.T. au pus în aplicare şapte autorizaţii de percheziţie şi nouă mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea unor infracţiuni de criminalitate informatică.

 

Din investigaţii a reieşit că mai multe persoane, cetăţeni români şi moldoveni, ar fi constituit un grup infracţional în scopul obţinerii de foloase materiale injuste prin săvârşirea unor infracţiuni de acces ilegal la sisteme informatice, fraude informatice, perturbarea funcţionării sistemelor informatice, alterarea integrităţii datelor informatice şi operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice şi distrugere.

 

În urma documentării activităţii bănuiţilor a rezultat faptul că aceştia, în perioada decembrie 2014 – octombrie 2015, ar fi compromis tehnic şi fraudat mai multe bancomate aparţinând diferitelor instituţii bancare de pe teritoriul României dar şi din străinătate.

 

Astfel, la data de 4 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului Grupuri Infracţionale Violente – Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Inspectoratul General al Poliţiei Române au efectuat şapte percheziţii, persoanele implicate fiind conduse la sediul D.I.I.C.O.T., pentru audieri.

 

Prejudiciul creat prin săvârşirea faptelor a fost estimat la 200.000 de euro.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, acces ilegal la sisteme informatice, fraude informatice, perturbarea funcţionării sistemelor informatice, alterarea integrităţii datelor informatice şi operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice şi distrugere, cu opt persoane în stare de reţinere, urmând a fi prezentate magistraţilor.

 

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

 

 

 

(Sursa: politiaromana.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments