Poliţia a blocat accesul în Piaţa Roşie marţi seara, iar toate persoanele aflate în piaţă, inclusiv angajaţii patinoarului şi ai unui târg, precum şi numeroşi turişti au fost escortaţi în afara zonei, relatează agenţia ucraineană Unian. Martorii oculari au povestit că o salvare cât un tramvai a sosit la faţa locului, iar ulterior mai multe siteuri au avansat ipoteza că preşedintele rus ar fi suferit un atac de cord, după ce BBC a difuzat documentarul despre „Averea secretă a lui Putin”, în care liderul rus este acuzat explicit de corupţie inclusiv de reprezentanţi ai Trezoreriei SUA.
Motivul ar fi fost „desfăşurarea unei operaţiuni speciale”, după cum a declarat un poliţist cotidianului economic rus Vedomosti. Un alt angajat al poliţiei moscovite a explicat aceste restricţii prin “motive tehnice”, fără să ofere alte detalii, potrivit aceluiaşi ziar, citat de Agepres. Toate punctele de acces în piaţă au fost blocate cu garduri metalice, lângă care au fost postate patrule ale poliţiei, pietonii fiind îndrumaţi să caute căi ocolitoare.
Cel puţin o maşină a salvării, potrivit presei ruse, a fost văzută lângă Kremlin, între clădirea GUM (Glavnîi Universalinîi Magazin/Magazinul Universal Central) şi catedrala Vasili Blajennîi (Fericitul Vasile).
Cunoscutul analist politic rus Gleb Pavlovski, odinioară un apropiat al Kremlinului, a confirmat blocarea Pieţei Roşii marţi seara şi prezenţa unei maşini a salvării.
„Un şofer de taxi m-a informat că Piaţa Roşie este închisă şi că o maşină a salvării a venit la Mausoleu (Kremlin). Una albastră, lungă cât un tramvai”, a scris el pe contul său de Facebook, dar s-a abţinut de la orice fel de speculaţii despre persoana pentru care a fost chemată salvarea.
Incidentul, care nu a fost comentat de autorităţile ruse, a avut un larg ecou în schimb pe reţelele sociale, unde majoritatea utilizatorilor au legat blocarea Pieţei Roşii de starea de sănătate a preşedintelui rus Vladimir Putin.
Şeful statului rus urmează să prezideze miercuri o reuniune la Kremlin dedicată planului de acţiune a guvernului în situaţia economică actuală din Rusia, în condiţiile în care economia rusă s-a contractat anul trecut cu 3,7%, cea mai mare contracţie de după 2009, pe fondul scăderii preţului la petrol şi al sancţiunilor impuse din cauza conflictului din Ucraina.
Unii bloggeri au avansat ipoteza că preşedintele rus ar fi suferit un atac de cord, după ce BBC a difuzat luni seara un film documentar despre „Averea secretă a lui Putin”, în care liderul de la Kremlin este acuzat explicit de corupţie şi de faptul că ar fi posesorul unei averi estimate la circa 40 miliarde de dolari (dar care este posibil să fie de cel puţin cinci ori mult mai mare, potrivit altor surse).
Putin a dispărut în martie 2015 pentru mai mult de zece zile, dând naştere la o serie de speculaţii în ceea ce priveşte starea sa de sănătate. Ulterior, seara târziu, Piaţa Roşie a fost redeschisă publicului larg.
(Sursa: EVZ.ro)