Au loc lucrări de amenajare la Balta Lămâița. Nu sunt gata la timp, dar avansează. Ultimele amenajări ridică semne de întrebare serioase. Reprezentanții primăriei spun că sunt doar provizorii.
Băncile din parcul care urmează a fi amenajat au… gard. Reconstrucția ecologică a Bălții Lămâița a fost anunțată din vara anului 2014. Lucrările au început în primăvara lui 2015. Prevăd amenajarea terenului şi a bălţii, igienizarea luciului de apă, montarea de bănci, pergole și coşuri de gunoi, construirea unui ponton, a unei fântâni de apă și a unei cişmele, montarea de corpuri de iluminat fotovoltaice, dar și desenarea de alei. Pe baltă ar urma să apară păsări, poate chiar și lebede, iar luciul de apă va fi populat și cu pește. Lucrarea de două milioane de lei a fost câștigată de Kasdum-GF, firma din Drobeta Turnu Severin care a lucrat la reabilitarea Liceului „Nikolaus Lenau”. În ultimele zile au fost trasate și marcate cu mici bușteni aleile și au fost amplasate mai multe bănci, în spatele gardurilor din bușteni.
Oamenii nu înțeleg ce a fost în mintea celor care au ales o astfel de soluție. „Când vor fi lucrările, nu va arată așa. Va fi gata decupat gărdulețul din fața băncilor și va fi amenajată o bordură Acel gărduleț este pus dintr-o singură bucată, pentru a putea fi turnată aleea. Deocamdată băncile rămân acolo”, spun reprezentanții primăriei.
(Sursa: dcnews.ro)