Lenovo a anunțat dezvoltarea primului dispozitiv mobil de larg consum integrat cu Project Tango în colaborare cu Google. Noul smartphone, cu un procesor Qualcomm Snapdragon, va fi disponibil începând cu vara anului 2016 şi va transforma ecranul într-o fereastră magică ce poate suprapune informații şi obiecte digitale în lumea reală.
Lenovo, Google şi Qualcomm Technologies lucrează îndeaproape pentru a optimiza componentele software şi hardware, asigurându-se astfel că utilizatorii valorifică pe deplin platforma Project Tango.
Project Tango este o platformă tehnologică dezvoltată de Google care utilizează un sistem optic computerizat avansat, detectare în adâncime şi a mișcării pentru a crea experiențe 3D pe ecran, permițând astfel utilizatorilor să-şi exploreze mediile ambiante fizice prin intermediul dispozitivului.
Acesta îmbină componente software şi hardware specializate care îi permit să reacționeze la fiecare mișcare a utilizatorului, spre exemplu când acesta face un pas în față, în spate sau se apleacă dintr-o parte în alta. Dezvoltatorii de aplicații vă pot transforma casa într-un joc virtual sau pot crea o fereastră magică ce deschide medii virtuale şi amplificate. Dispozitivele integrate cu Project Tango pot recunoaște locuri în care au mai fost, precum sufrageria, biroul dumneavoastră sau spații publice.
Spre deosebire de GPS, sistemul de detectare a mișcării Project Tango funcționează şi în spațiile interioare, permiţându-le utilizatorilor să navigheze cu precizie într-un mall sau chiar să găsească un obiect anume în magazinele unde astfel de informații sunt disponibile. Cu ajutorul senzorului prevăzut, dispozitivele Project Tango pot capta dimensiunile 3D ale încăperii, oferind măsurători care pot fi utilizate atunci când doriți să cumpărați mobilă sau decorațiuni.
De asemenea, ca parte a acestui parteneriat, Lenovo invită dezvoltatorii de aplicații să contribuie la extinderea ecosistemului de aplicații Project Tango, aflat într-o fază incipientă. Capabilitățile tehnologice avansate oferite de Project Tango le permit dezvoltatorilor să creeze aplicații care nu au fost posibile până acum. Începând de astăzi, dezvoltatorii își pot înregistra propunerile lor de aplicații Project Tango accesând https://www.google.com/atap/project-tango/app-incubator, beneficiind astfel de șansa de a-şi avea propria aplicație inclusă pe viitorul smartphone Lenovo. Perioada de înregistrare se încheie pe 15 februarie 2016.
(Sursa: capital.ro)