Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, a ajuns în această seară la Spitalul de Urgenţă Sf. Pantelimon, acuzând probleme cardiace.
Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, a acuzat din nou în aceată seară probleme cardiace şi a zăbovit pentru două ore la Terapie Intensivă, iar după ce medicii au reuşit să-l stabilizeze, acesta a plecat din spital, după cum ne-au declarat surse medicale. De altfel Oprişan a recunoscut pentru Vrancea 24 că a fost „în vizită” la spital, refuzând să comenteze mai mult, transmite Adevărul.
Nu este prima dată când Marian Oprişan are probleme cu inima. În aprilie 2014, acesta a fost internat câteva zile la Institutul de Boli Cardiovasculare „C.C. Iliescu”, după ce în prealabil a stat o noapte internat la Spitalul de Urgenţă din Focşani.
„El a ajuns în Capitală din cauza unei tahicardii, adică accelerare a frecvenţei bătăilor inimii la peste 90 de pulsaţii pe minut. Ritmul cardiac normal variază, la majoritatea subiecţilor, între 60 şi 90 de pulsaţii pe minut, cu o medie de 70 până la 80″, au precizat atunci pentru Mediafax surse medicale.
(Sursa: adevarul.ro)