Mircea Cărtărescu şi Lucian Boia, cei mai apreciaţi scriitori români de către hoţii de cărţi

0
129

Mircea Cărtărescu şi Lucian Boia sunt cei mai apreciaţi scriitori români de către hoţii de cărţi. Cele mai noi romane ale lor sunt pe primele două poziţii într-un clasament făcut chiar de librari. Motivele pentru care oamenii ies din librării cu cărţi pe care nu le-au plătit diferă – unii o fac pentru că n-ar avea bani să le cumpere, alţii pentru că vor să facă bani de pe urma volumelor furate de pe rafturi.

 

Topul celor mai furate cărţi ale anului abia încheiat este deschis de cel mai recent roman al lui Mircea Cărtărescu, „Solenoid”. Este urmat de „Cum s-a românizat România”, a lui Lucian Boia, cel mai „furat” autor din ultimii ani, de altfel.

 

Lor li se adaugă titluri de succes în toată lumea, destinate mai ales tinerilor.

 

„Sunt nişte cărţi iubite de adolescenţi. A fost şi filmul acum, ultima parte, „Revolta”, şi probabil a fost tentaţie asupra lor. Pe locul doi se află „Eleganţa Ariciului”, un bestseller internaţional, pe locul trei este „Distanţa între noi”, este o carte mai recentă, a fost mediatizată, a fost premiată autoarea de către preşedintele Obama”, spune Mariana Filip, librar Nemira.

 

Librarii s-au lămurit cum acţionează hoţii de cărţi. Dacă sunt mai mulţi, unii dezlipesc etichetele cu codul de bare, iar alţii le ascund în geantă sau rucsac.

 

„Sistemul video din interiorul librăriei, dar şi vigilenţa librarilor au un cuvânt de spus aici, ar mai fi şi alte sisteme pe care nu am vrea să le divulgăm. Sunt persoane care iau un teanc de cărţi, încearcă să desfacă dispozitivele antifurt ale cărţilor, am văzut o astfel de persoană şi am invitat-o respectuos să părăsească librăria”, spune Dana Grigore, librar Humanitas.

 

Unii dintre hoţii prinşi spun că îşi doreau să citească un volum anume, dar nu-şi permiteau să îl cumpere. Alţii, însă, aveau alte motive. Printre volumele care constituie minusuri de inventar sunt şi cărţile de medicină şi de drept pe care hoţii le vând mai departe studenţilor. O astfel de carte poate ajunge şi până la 300 de lei.

 

Pe Internet, asemenea cărţi nou-nouţe se vând foarte repede, fiindcă preţurile sunt chiar şi la jumătate faţă de cel din librării. Iar hoţul neprins e negustor cinstit.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments