Nextebank SA a finalizat vineri achiziţia unui pachet majoritar de peste 54,79% din acţiunile Băncii Comerciale Carpatica. Banca a obţinut aprobările relevante din partea Băncii Naţionale a României şi a Autorităţii de Supraveghere Financiară, informează cele două bănci, printr-un comunicat comun remis Bursei de Valori Bucureşti.
Conform sursei citate, a fost depusă în atenţia Consiliului Concurenţei şi notificarea privind concentrarea economică astfel rezultată.
Tranzacţia s-a făcut în doi paşi: achiziţia unui pachet de acţiuni de la grupul de acţionari controlat de Ilie Carabulea şi subscrierea tuturor acţiunilor rămase nesubscrise în cadrul procesului de majorare de capital iniţiat în luna iunie 2015. Numărul total de acţiuni BCC după majorare este de 2.202.742.822, din care Nextebank va deţine 1.206.938.198 (54,79%).
„Finalizarea tranzacţiei de achiziţie a pachetului majoritar de acţiuni ale Băncii Carpatica de către Nextebank marchează o primă etapă foarte importantă în planurile de creştere ale celor două instituţii de credit. Intenţionăm ca, după parcurgerea tuturor procedurile legale necesare, să demarăm şi un proces de fuziune între Banca Carpatica şi Nextebank. Speram ca alături de echipele ambelor bănci să construim o bancă locală de succes, profitabilă şi cu un model de afaceri inovativ. Intenţionăm să valorificăm o serie de oportunităţi identificate în piaţa bancară în România, utilizând resursele comune excelente, lichiditatea şi platforma bancară diversificată, personalul dedicat şi expertiza acestuia, care constituie o bază solidă pentru strategia noastră de creştere viitoare, atât organic cât şi prin fuziuni şi achiziţii”, a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie al Nextebank, Horia Manda.
(Sursa: capital.ro)