Două persoane au fost rănite astăzi de o rachetă trasă din Siria care a căzut într-un cartier din orașul turc Kilis (sud), situat la câțiva kilometri de frontiera dintre cele două țări, au anunțat autoritățile locale.
Racheta ”a provocat pagube ușoare unor clădiri situate în apropiere de locul exploziei și a rănit două persoane, a căror viață nu este însă în pericol, ele fiind internate în spitalul din Kilis”, a declarat guvernatorul Suleyman Tapsiz, într-o declarație citată de media locale. Racheta ”provenea din Siria”, se precizează în textul declarației, scrie Agerpres, transmite realitatea.md.
Lunea trecută, trei rachete au căzut în curtea unei școli din Kilis, omorând o femeie de serviciu și rănind o elevă. Autoritățile turce au afirmat că rachetele au fost trase dinspre o zonă controlată de către gruparea Statul Islamic (SI). În conformitate cu regulile sale de angajare, armata turcă a ripostat cu tiruri de artilerie asupra zonei de unde proveneau rachetele.
Statul Islamic ocupă în extremul nordic al teritoriului sirian, de-a lungul frontierei cu Turcia, o fâșie de circa 100 de km situată la est de Kilis. Ankara, acuzată mult timp de atitudine îngăduitoare față de rebelii radicali în războiul împotriva Damascului, s-a alăturat în vara lui 2015 coaliției internaționale antijihadiste.
(Sursa: realitatea.md)