Preţurile mezelurilor vor creşte cu 30%, avertizează reprezentanţii industriei alimentare

0
83
FOTO: gandul.info

FOTO: gandul.info

Preţurile produselor alimentare ar putea creşte, din cauza taxei de 2 lei pe kilogramul de ambalaj, care a intrat de ieri în vigoare, atrage atenţia Federaţia Patronatelor din Industria Alimentară.

 

Preşedintele Romalimenta, Sorin Minea, a spus că pentru anul viitor, această contribuţie de ambalaj la fondul de mediu reprezintă 230 – 250 de milioane de euro, bani care vor fi plătiţi în final de cetăţeanul român, transmite Radio Iași.

 

La întâlnirea de urgenţă avută aseară, reprezentanţii industriei alimentare au cerut schimbarea legislaţiei printr-o ordonanţă de urgenţă. Ei preconizează că preţul mezelurilor ar putea urca cu până la 30% în următoarea perioadă.

 

„Contribuţia pe care o vom plăti noi acum pentru deşeuri este de aproximativ zece ori mai mare decât contribuţia celorlalte state membre europene, deci este cea mai mare din lume la ora actuală. Cu o taxă cea mai mare din lume nu se poate cere să avem produsele cele mai ieftine din lume. Este imposibil”, a declarat Preşedintele Romalimenta, Sorin Minea.

 

Potrivit legii, fiecare producător de conserve, apă, vin, sucuri sau bere trebuie să raporteze Administraţiei Fondului pentru Mediu cât a reuşit să colecteze şi să recicleze din ambalajele proprii. Dacă nu ating ţintele impuse, ei plătesc 2 lei pe kilogramul de ambalaj nereciclat.

 

 

 

(Sursa: radioiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments