Prin traininguri și voluntariat, studenții Universității Tehnice din Iași pot deveni liderii de mâine

0
125

La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI), studenții au ocazia să devină mai buni de la an la an atât datorită învățământului de calitate și corpului profesionist de cadre didactice, cât și ocaziilor de training și voluntariat care le sunt oferite de către cele 13 organizații studențești în care aceștia pot activa pe tot parcursul facultății.

 

La nivelul fiecărei asociații există câte doi-trei traineri activi care oferă cursuri de training gratuite pentru studenții din universitate interesați de domenii precum public speaking, motivare, leadership, managementul timpului, cultură organizațională, scriere de proiecte, managementul proiectelor sau reprezentare studențească. Numai anul acesta universitar, în perioada octombrie – decembrie 2015, au avut loc zece sesiuni de training, cu participarea unui număr de aproximativ 200 de studenți.

 

 

„Pe lângă partea tehnică, inginerul trebuie să lucreze cu oamenii, are o echipă în subordine și are nevoie de astfel de lucruri, de managementul timpului și al resurselor, trebuie să știe când a pierdut controlul echipei. Aceste traininguri te pot ajuta inclusiv în viața de student, când ai un examen oral ,de exemplu, iar tu ai trac. În cadrul acestui tip de educație non-formală înveți lucruri interesante și care te pot ajuta”, explică Andrei Gazea, reprezentantul studenților în Consiliul de Administrație al TUIAȘI.

 

 

 

Printr-o hotărâre din decembrie 2015 a Senatului, a fost modificată Carta Universitară, existând acum posibilitatea ca studenții să obțină credite pentru activitățile de voluntariat. Astfel, studenții TUIAȘI care fac voluntariat atât în cadrul ligilor, dar și la alte organizații, precum Crucea Roșie sau ONG-uri de ecologie și protecția mediului, pe baza unui contract de voluntariat, pot primi credite suplimentare care vor fi înscrise în suplimentul de diplomă. Decizia vine în sprijinul ideii de voluntariat în rândul tinerilor care urmează cursuri la Universitatea Tehnică.

 

 

În cadrul fiecărei organizații studențești sunt organizate atât evenimente generale, cum sunt cele sportive, caritabile sau petrecerile, cât și cele nișate pe specificul facultății, cum ar fi Arhi-Brad la Asociația Studenților Arhitecți Iași, prin care tinerii crează un brad de Crăciun într-o manieră arhitecturală, Expo&Burn de la Liga Studenților de la Mecanică, eveniment dedicat pasionaților de tuning și motorsport sau IT Marathon de la Liga Studenților Facultății de Automatică și Calculatoare, un concurs-maraton de 12 ore de programare. Pe lângă acestea, studenții participă și în proiecte mari, alături de colegi din tot orașul, precum Marșul Absolvenților, FEstudIS, UniFEST sau Gaudeamus.

 

 

„Din experiența mea, am șase ani de voluntariat, în momentul în care te implici, în momentul în care înțelegi cam cum se construiește un proiect de la un capăt la altul, înveți să lucrezi în echipă, la un moment dat ajungi să coordonezi un proiect și atunci intervine responsabilitatea, preiei o funcție de conducere în organizație, deja răspunzi de bunăstarea a câteva zeci de voluntari, lucrurilea astea te formează. Cei pe care îi cunosc și fac voluntariat sunt mult mai descurcăreți”, spune Andrei, argumentând că în urma acestor activități se formează lideri, oameni pregătiți să lucreze în echipă și capabili să gestioneze probleme. „Înveți gratis niște lucruri. Când deja ai ajuns într-o companie și dai greș, plătești. Aici nu plătești”, completează reprezentatul studenților în Senat.

 

Tinerii de la TUIAȘI se pot înscrie și în Board of European Students of Technology (BEST), organizație studențească internațională prezentă în 33 de țări și 96 de universități tehnice din lume, care pune accentul pe gândirea multilaterală, interesul pentru cultură și dezvoltare personală, ale cărei întâlniri bianuale aduc împreună peste 300 de oameni.

Prin traininguri, voluntarii învață lucruri noi, care îi dezvoltă din punct de vedere personal și profesional. Coordonatorii și conducerea organizației se schimbă în fiecare an, pentru a oferi tuturor șansa de a experimenta și a evolua în cadrul colectivului. „BEST este locul în care am învățat, am greșit, am învățat din nou, am fost membru al unei echipe, dar am și coordonat. A fost ca un parc de aventuri. Am avut provocări, riscuri, planuri, prieteni și oportunități pentru a face o tonă de lucruri”, povestește Corina, alumnă BEST Iași.

 

 

Membrii BEST Iași fac voluntariat organizând evenimente precum BEST Training Weekend (eveniment educațional de traininguri, în care tinerii pot participa la sesiuni de training în domeniul soft skills – comnicare, leadership etc -, dar și la workshopuri tehnice).

Pentru membri se organizează la nivel internațional, anual, șapte evenimente de training pe parcursul a șapte zile, fiecare având minim 19 sesiuni de training, pe domenii precum: marketing, resurse umane, leadership, design grafic, vânzări și crearea de noi generații de traineri acreditați BEST.

Pe plan local și regional, BEST organizează sesiuni de training susținute de traineri specializați sau de companii de training, unde membrii dobândesc cunoștințe privind managementul proiectelor, lucru în echipă, leadership, managementul timpului, feedback, comunicare, networking, managementul informației.

 

 

Astfel, la finalizarea studiilor, studenții TUIAȘI sunt nu doar ingineri profesioniști, dar au și competențele necesare pentru a fi liderii de mâine ai marilor firme și companii locale, naționale și internaționale.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentEditorial, Gabriel GACHI. De ce nu scade Mihai Chirica în sondaje
Articolul următorInterlopi ieșeni, lăsați liberi de judecători. Nici măcar controlul judiciar nu le-a fost impus
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments