Prinde orbul, scoate-i ochii! Zeci de mii de români cu certificate false de nevăzători

0
184

Aproximativ 40 de mii de români au certificat de nevăzător, dar ei văd foarte bine, arată rezultatul unei investigaţii a Grupului de iniţiativă pentru reforme în Asociaţia Nevăzătorilor din România, scrie Libertatea. Mai mult, unii dintre ei au şi permise de conducere.

 

Un nevăzător primeşte în România indemnizaţie de handicap de gradul întâi în valoare de aproximativ o mie de lei.

 

Falşii orbi sunt produşi în serie chiar şi de Asociaţiile de Nevăzători, potrivit Grupului de iniţiativă pentru reforme în Asociaţia Nevăzătorilor din România.

 

În timp ce în Bucureşti, Ilfov şi Călăraşi, sunt înregistraţi doar 1.750 membri plătitori de cotizaţie către Asociaţia Nevăzătorilor din România, în judeţul Neamţ sunt aproape 4.000.

 

„Zeci de mii de falşi nevăzători au fost înregistraţi cu gradul întâi de handicap pentru a primi indemnizaţia, ajutor de însoţitor. Pentru aprobarea unui dosar se percepe o şpagă de 1.000 de euro. De mulţi ani se ştie despre această situaţie, am încercat să sensibilizăm autorităţile, dar nu ne ascultă nimeni, a declarat Valeriu Borşan, purtătorul de cuvânt al Grupului de iniţiativă pentru reforme în Asociaţia Nevăzătorilor din România.

 

În evidenţele Ministerului Muncii peste o sută de mii de nevăzători primesc aceste indemnizaţii. Printre aceştia şi un consilier la Prefectura Alba. Întrebat de jurnalişti dacă vede, Marius Popa a răspuns afirmativ. La fel şi când a fost întrebat dacă are indemnizaţie gradul întâi de nevăzător.

 

Românii par să fi orbit mai mult după 1989. Atunci, existau 16 mii de nevăzători înregistraţi, acum sunt 106.000.

 

Aceasta, în condiţiile în care, demografic, populaţia ţării este în scădere.

 

Mai mult, în 2014 a izbucnit un mare scandal în cadrul Asociaţiei Nevăzătorilor din România. Oameni din conducerea Asociaţiei ar fi convenit să fabrice o serie de documente cu ajutorul cărora să obţină nejustificat fonduri europene, au arătat procurorii DNA.

 

Concluzia Grupului de iniţiativă pentru reforme în Asociaţia Nevăzătorilor din România este că aproximativ 40 de mii de persoane, neînscrise în asociaţiile de nevăzători teritoriale, sunt perfect sănătoase. Unii au şi permise de conducere. Doar în Iaşi, de exemplu, au fost prinse peste 500 de persoane care teoretic erau orbi, cu indemnizaţii.

 

(Sursa: b1.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments