Cartoful, una dintre principalele culturi în scop alimentar pe plan mondial, este protagonistul unui proiect prin care NASA și Centrul internațional al cartofului (CIP) din Lima vor încerca să afle dacă această plantă poate fi cultivată pe Marte, potrivit AFP și diarioelpopular.com, citate de Agerpres.
În Peru „avem cel mai mare număr de varietăți de cartofi de pe planetă, între 4.000 și 5.000, precum și deșertul La Joya, care are multe similitudini cu solul marțian”, afirmă omul de știință peruan Julio Valdivia-Silva, participant la proiect.
Cartoful peruan, care poate crește la o altitudine de peste 4.000 de metri, a fost ales pentru că este un tubercul foarte rezistent care a reușit să se implanteze în majoritatea ecosistemelor lumii, explică acesta.
În 2014, cercetătorul Wieger Wamelink de la Wageningen University (Olanda) a plantat 14 soiuri de plante în condiții de sol asemănătoare celor de pe Marte. În acel sol „marțian”, produs de NASA pe baza solului vulcanic din Hawaii, plantele au crescut. Deși acea imitație a solului marțian era imperfectă, experimentul sugera că nu era imposibil să se cultive plante pe Marte.
Proiectul cartofului marțian va pune la încercare primele varietăți chiar în luna ianuarie. La proiect vor colabora oameni de știință din cadrul NASA, cercetători ai CIP și un specialist din Dubai (Emiratele Arabe Unite). „Dorim să facem ceva multidisciplinar, care să implice biologi sau biotehnologi, dar și experți în electronică sau geochimie, pentru că vrem să imităm condițiile marțiene de radiație, cantitatea de CO2 din atmosferă sau presiunea”, afirmă acesta.
„În plus, dacă nu va fi posibil să facem cartofii să crească în acest sol, vom încerca sistemul aeroponic de cultură, care nu are nevoie de pământ. La Centrul internațional al cartofului se va crea un spațiu cu condițiile atmosferice, temperatura, gravitatea, solul și nivelurile de radiație comparabile celor de pe Marte”, spune Julio Valdivia Silva.
Potrivit cercetătorului peruan, CIP (Centro Internacional de la Papa) a ales nouă varietăți de cartofi pentru prima fază a proiectului, ale cărei rezultate vor fi cunoscute în luna martie.
Un „rezultat bun” va fi acela de a ști că o plantă a crescut, iar apoi se va putea trece la faza următoare, apreciază Julio Valdivia Silva.
Solul marțian poate fi toxic pentru plante. Conține perclorați, care fac posibil ca apa să curgă pe planetă la temperaturi sub zero, dar prezența acestora ar trebui să fie redusă pentru ca plantele de pe Pământ să poată să crească pe Marte. Apoi, va trebui ca oamenii de știință să se ocupe de alte aspecte, precum efectul gravitației.
Centrul internațional al cartofului, fondat în 1971, este unul dintre cele mai mari centre din lume dedicate cercetării științifice a acestei plante.
(Sursa: digi24.ro)