Un eminent psihiatru german susține că Angela Merkel suferă de narcisism. În plus, încăpățânarea cancelarului german, care refuză să intervină în oprirea valului catastrofal de imigranți, ar indica o tulburare psihică severă.
Doar în 2015, în Germania au pătruns 1,1 milioane de imigranți, în contextul în care Angela Merkel a declarat că Germania deschide granițele pentru imigranții și refugiații din toată lumea. Situația a scăpat de sub control, dovadă stând și scandaloasele agresiuni sexuale de la Koln, dar mai ales recenta declarație a autorităților germane cu privire la pierderea urmei a aproximativ 600.000 de persoane refugiate.
Psihiatrul german Hans-Joachim Maaz este de părere că Angela Merkel este atât de hotărâtă să nu-și recunoască eșecul produs de politica sa imigraționistă încât în momentul de față „contactul domniei sale cu realitatea pare complet pierdut”. Specialistul în psihiatrie o descrie drept tipul performerului absolut gata să depășească orice limită pentru a obține validarea necesară, în condițiile unui respect de sine extrem de scăzut. Performerii, oamenii care vor să aibă succes cu orice preț în cariera lor, se hrănesc cu elogii și duc o luptă acerbă împotriva criticilor, mai spune doctorul Maaz, citat de Breitbart.
Decizia de a deschide frontierele Germaniei a fost una emoțională iar aprecierea internațională care a venit după acest gest umanitar nu a făcut decât să-i hrănească narcisismul. În realitatea, spune dr. Maaz, pentru un ochi avizat doamna Merkel a arătat că nu este un lider autentic, care ia decizii dificile, dar raționale, ci unul care reacționează emoțional. Această imagine a generozității, a mamei răniților, este una mult distorsionată și tocmai din acest motiv, Angelei Merkel îi este atât de greu să recunoască că „marele său gest umanitar a fost de fapt” o mutare greșită care ar putea afecta Germania pe termen lung. Dr Maaz spune că, de regulă, performerii nu sunt imuni la critici, așa cum poate părea la prima vedere. Din contră, specialistul german este convins că în cazul Angelei Merkel „o prăbușire psihică și psihosomatică este iminentă” în viitorul apropiat.
(Sursa: dcnews.ro)