România, considerată inamică de experţii ruși

0
83
FOTO: epochtimes-romania.com

FOTO: epochtimes-romania.com

România figurează pe locul al doilea într-un top al ţărilor percepute drept inamice ale Rusiei de către analiştii agenţiei ruse Regnum – pe primul loc găsindu-se Ucraina, ţară în care se desfăşoară un război civil în urma intervenţiei militare a Moscovei. Ungaria, Bulgaria şi Grecia sunt considerate prietenoase faţă de Rusia.

Analiştii agenţiei de presă Regnum au evaluat relaţiile bilaterale ale Moscovei cu ţările din spaţiul ex-sovietic şi din vecinătate pe o scară de la 1 la 100, unde 1 semnifică relaţii ideale, iar 100 înseamnă că există un război, potrivit Adevărul.

Ucraina şi apoi România
Conform acestei clasificări Ucraina a primit 90 de puncte – deşi este în desfăşurare un război, deocamdată el nu se poartă deschis între forţele armate ale celor două ţări. În cadrul acestui clasament România vine pe locul al doilea din punctul de vedere al inamiciţiei faţă de Rusia – fiind cotată cu 75 de puncte din cele maxim 100 posibile, la doar 25 de un eventual război.

România este plasată în categoria ”Mica Europă” alături de Bulgaria (50), Ungaria (30), Grecia (30) şi Polonia (50). Ţările nordice (Danemarca, Norvegia, Finlanda, Suedia), unde de doi ani de zile există periodic alerte asupra depăşirii frontierelor de către nave şi aeronave ruse, sunt cotate între 50 şi 60 de puncte, mult mai puţin decât România. Turcia – a cărei aviaţie militară a doborât recent un avion rus de bombardament – este cotată mai prietenoasă decât România faţă de Rusia – cu 70 de puncte din cele 100 posibile. Republica Moldova a primit şi ea o cotaţie impresionantă, de 70 de puncte, fiind alături de Turcia.

 

 

(Sursa: adevarul.ro)
 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments