Rusia a confirmat duminică faptul că a închis, din motive de securitate, graniţa sa cu Norvegia, în zona arctică, din cauza imigranţilor pe care autorităţile norvegiene au început să-i direcţioneze spre teritoriul rus, transmite AFP.
Guvernul norvegian a fost criticat de ONU şi de mai multe ong-uri după ce marţea trecută a trimis cu un autocar în Rusia mai mulţi migranţi cărora a refuzat să le examineze cererile de azil. Ulterior autorităţile norvegiene au anunţat că suspendă temporar aceste practici, la cererea Moscovei. Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, Moscova a informat vineri autorităţile de la Oslo că a decis să blocheze trecerea imigranţilor prin punctul de frontieră Borrisoglebsk-Storskog, în conformitate cu un acord bilateral care a fost semnat în 2011.
„Aceste măsuri luate de Rusia sunt dictate de motive de securitate şi se bazează pe acordurile bilaterale cu Norvegia”, a explicat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse.
Se fac excepţii doar în privinţa acelor migranţi care au pe paşaport o viză pentru Rusia sau au drept de şedere valabil în această ţară. Guvernul norvegian de dreapta susţine că Rusia este o ţară sigură, că este necesar să-i trimită înapoi pe migranţii care au intrat în Norvegia pe ruta arctică şi că sunt luate în considerare să rămână în Norvegia doar acele persoane care necesită într-adevăr protecţie.
De mai multe ori guvernul norvegian şi-a exprimat dorinţa de a-i trimite în Rusia aproape pe toţi cei 5.500 de migranţi care au intrat în această ţară anul trecut pe ruta din Arctica.
(Sursa: ProTV)