Răzvan Țepoi are redevență mică, dar concurența e mare în Copou. Omul de afacere anunță o investiție de 150.000 de euro, localul fiind în paragină. Redevența anuală este de 7.330 de euro/an.
Pe 18 septembrie, anul trecut, Consiliul Județean (CJ) Iași a scos la licitație un obiectiv ce stătea de mult timp în paragină. Este vorba de Restaurantul Pogor aflat în curtea Muzeului Literaturii Române (MLR). La procedură s-au prezentat trei firme, dar câștigătoare a fost desemnată societatea E&S Media Investment, condusă de omul de afaceri Răzvan Țepoi. Ulterior, a fost semnat un contract pe 10 ani între cele două părți, pentru o redevență anuală de 7.330 de euro. Barul încă nu a fost deschis, în acest moment, lucrându-se la amenajare.
Deschiderea, în mai
Contactat de 7EST, Răzvan Țepoi spune că va inaugura o cafenea literară și că nu vrea să transforme localul într-o cârciumă oarecare. Mai mult, nu se teme de concurență, pentru că în zonă va fi desfășurată o activitate de nișă. ”Eu sper ca în luna mai să inaugurăm. Sunt multe lucruri de făcut. Trebuie refăcut conform autorizațiilor ISU. Va fi o cafenea bistro ce o să țină de evenimentele culturale. Sunt 30 de evenimente culturale pe an și trei-patru festivaluri. Localul este în paragină, trebuie să refacem de la A la Z. Trebuie schimbat acoperișul, tâmplăria. Va funcționa pe trepte și terasa. Nu vom avea activitate de noapte. Este un proiect frumos, va fi un loc liniștit, destinat oamenilor frumoși. Nu vreau să-l transform într-o crâșmă”, explică Răzvan Țepoi. Suprafața localului este de aproximativ 160 de metri pătrați, aceeași suprafață fiind regăsită și în subsol. Țepoi a precizat că investiția se va ridica undeva la 150.000 de euro.
Ce spun ceilalți
Administratorul unui local din zonă a precizat că intenția lui Țepoi este onorabilă. ”Nu aș putea să spun cu exactitate dacă este o afacere bună. Dacă se merge pe cultură, este riscant. Iese sau nu. Nu știu cât de repede poate amortiza suma respectivă. Oricum, rămâne de văzut. Clar, contează că va face evenimente. Nu are cum să fie concurentul celor de la Time Out sau de la Friends pentru că ei au alt profil”, a spus administratorul unui local.
Țepoi are și alte afaceri
Răzvan Țepoi nu este străin de afacerile privind alimentația publică. Este acționar și la cunoscutul club de fițe, Skin. Mai mult, la finalul anului trecut a reușit să ducă la bun sfârșit și o tranzacție imobiliară. Este vorba despre clădirea situată pe strada Elena Doamna, în apropierea intersecţiei Bucşinescu. Preţul de vânzare: 1,2 milioane de euro. Această clădire se afla în patrimoniul societăţii Medmar Trading SRL, administrată de Răzvan Țepoi.