Reprezentanții Veolia Energie Iași au avut o discuție aplicată cu domnul Mihai Mereuță (președintele Ligii naționale a asociațiilor de proprietari „Habitat”), cu doamna Tatiana Musteață (directorul executiv al „Habitat”) și cu domnul Bogdan Panțîru (reprezentantul ANRSC Nord – Est).
„Dincolo de schimbul de informații necesare atât unui furnizor de servicii publice, cât și reprezentanților clienților, ne-am bucurat să constatăm că împărtășim aceeași viziune despre modul în care trebuie să servim cetățenii”, a declarat Ana Maria Icătoiu, director Comercial al Veolia Energie Iași.
Concluzia comună asumată este aceea că cea mai bună soluție pentru a furniza apă caldă și căldură în aglomerările urbane este sistemul centralizat de termoficare, care să fie administrat de un operator specializat, pe baza unui contract de concesiune, cu indicatori de performanță și monitorizare permanentă.
Veolia Energie Iași a reușit dezvoltarea sistemului de termoficare al orașului acordând în egală măsură atenție atât gradului de continuitate în furnizarea serviciului, creșterii calității acestuia, cât și dialogului permanent cu clienții noștri.