Trei sferturi (75%) dintre respondenţii unui sondaj IRES, realizat în perioada 21-25 ianuarie, spun că nu fumează deloc tutun, iar 79% au o părere bună sau foarte bună despre legea care interzice fumatul în spaţiile publice din România, scrie Agerpres, transmite EVZ.ro.
Potrivit sondajului făcut public miercuri, 18% dintre subiecţi afirmă că fumează tutun zilnic, iar 7% susţin că fumează tutun mai rar. Procentul celor care fumează tutun zilnic este mai ridicat în cazul respondenţilor cu vârste între 18 şi 35 ani comparativ cu celelalte categorii de vârstă. Totodată, 93% dintre participanţii la sondaj au auzit despre legea care prevede interzicerea fumatului. 79% au o părere bună sau foarte bună cu privire la interzicerea fumatului în toate spaţiile publice, inclusiv baruri şi cafenele.
„30% dintre respondenţii care ies în localuri minim o dată pe an afirmă că legea antifumat le va influenţa comportamentul referitor la ieşirile în oraş; astfel, 15% dintre intervievaţi susţin că vor ieşi mai des în oraş, 1% dintre ei declară că vor începe să iasă în oraş odată cu implementarea acestei legi, iar 10% dintre participanţii la studiu susţin că odată cu adoptarea legii vor ieşi mai rar în oraş. În acelaşi timp, 69% dintre respondenţi declară că obiceiurile lor nu vor fi influenţate de legea antifumat”, se arată în comunicatul de presă care însoţeşte sondajul IRES.
Studiul mai relevă că 51% dintre români nu permit niciodată fumatul în casă, în timp ce 25% susţin că fumatul, deşi nu este permis în întreaga casă, este permis în unele camere sau într-o singură cameră. Doar 2% dintre participanţii la studiu declară că în casele lor fumatul este permis peste tot. Un sfert (26%) dintre fumătorii participanţi la acest studiu cheltuie până la 30 lei săptămânal pe ţigări, 19% cheltuie între 31 şi 50 de lei, iar 30% cheltuie între 51 şi 100 lei săptămânal.
„Doar 1% dintre participanţii la studiu folosesc alte produse din tutun, care nu se fumează, de exemplu tutunul de prizat sau cel de mestecat, acelaşi procent din populaţia investigată utilizând o ţigară electronică în prezent; totuşi, 8% dintre intervievaţi au folosit, în trecut, ţigara electronică”, precizează comunicatul IRES.
Potrivit sondajului, 82% dintre fumătorii intervievaţi au deprins acest obicei înainte de 22 de ani, iar aproape jumătate dintre subiecţi au răspuns că au fumat prima dată înainte de 18 ani. Astfel, 13% dintre subiecţi fumează de maxim 5 ani, 16% fumează de o perioadă situată între 6-10 ani, 17% – între 11 şi 15 ani, 18% – între 16 şi 20 de ani, 20% – între 21 şi 30 de ani, 15% – peste 31 de ani.